Achiziția unui spital modular destinat tratării pacienților cu coronavirus, sancționată de Curtea de Conturi

Asociația care a achiziționat spitalul modular mobil COVID de la Leţcani în numele consiliilor judeţene din Iaşi și Neamţ a fost amendată de Curtea de Conturi cu 60 de mii lei. Potrivit inspectorilor, nu a fost respectată legea privind achiziţiile publice. Sancţiunea a fost contestată în instanţă. Spitalul ar trebui predat ca secţie externă a Clinicii de Boli Infecţioase din Iași. Unitatea va avea 104 paturi de terapie intensivă, cam cât sunt în toate judeţele Moldovei în prezent.

Președintele CJ Iași, Maricel Popa, urmărit penal pentru abuz în serviciu: Îmi voi demonstra nevinovăția

Președintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa, a fost pus sub urmărire penală pentru 3 infracțiuni de abuz în serviciu. În același dosar mai sunt urmăriţi penal fostul director al Drumurilor Județene Iași, o societate comercială și administratorul ei. La mijloc ar fi mai multe contracte cu probleme. Informații despre acest caz ne spune Steliana Orășanu, de la TVR Iași.

Cum au fost asfaltate unele drumuri din Iași, într-un reportaj al Știrilor TVR

Percheziții, joi dimineață, la Direcția de Audit din Consiliul Judeţean Iași și la Direcția de Drumuri Judeţene. Sunt vizate contracte de deszăpezire și de asfaltare. TVR v-a arătat anul trecut modul în care au fost asfaltate anumite drumuri din județul Iași, pe ploaie, într-un strat subțire și turnat necorespunzător.

Iași: Percheziții ale DNA la Consiliul Județean

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează, marți, percheziții la Consiliul Județean Iași, fiind vizată activitatea celor de la Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor Județene. Corespondentul TVR, Gabriela Baiardi, oferă mai multe amănunte, în direct prin telefon.