Statul Major al Forțelor Navale: Obiectul găsit la Gura Portiţei este un motor de start de la o rachetă. Elementul de muniție, specific forțelor implicate în războiului ruso-ucrainean

O piesă dintr-o rachetă a fost găsită pe o plajă din judeţul Constanţa. Apa a adus-o la mal, lângă Gura Portiţei. Potrivit unui comunicat transmis de Statul Major al Forțelor Navale este un tub de la un motor de rachetă antiaeriană, produsă în Federația Rusă, şi nu prezintă niciun pericol. Autorităţile se aşteaptă să vadă în apele noastre şi alte componente aduse de curenţi.

La coadă pentru ajutoare. Au stat ore în șir în frig, dar pachetele au fost în număr insuficient. S-a întâmplat la Constanța, unde au fost distribuite ajutoarele de la Uniunea Europeană

Zeci de persoane, majoritatea cu dizabilități, au stat ore în șir la coadă, în frig, la Constanța ca să primească pachetele cu ajutoare de la Uniunea Europeană. Oamenii au sperat că își vor suplimenta alimentele de sărbători, însă acestea s-au terminat rapid, spre nemulțumirea celor care așteptau la rând.

La coadă, în frig, pentru decontarea cazării refugiaților ucraineni. În județul Constanța, documentele nu pot fi depuse online

Sute de constănţeni care adăpostesc refugiați ucraineni au stat câteva ore în frig pentru a depune documentele necesare decontării serviciilor de cazare de către statul român. Oamenii susțin că situația se repetă lunar pentru că, în Constanța, nu pot face demersurile online. În județul de la malul mării sunt cazați aproape 8.000 de ucraineni fugiți din calea războiului.

Terminal modern în portul Constanța. Scanarea mărfurilor se va face rapid, cu o tehnologie de zece ori mai eficientă

Începe modernizarea portului Constanța! În câteva luni, mărfurile vor pleca de aici în cel mult șase ore și nu două zile, așa cum se întâmplă acum. Scanarea mărfurilor se va face rapid, cu o tehnologie de zece ori mai eficientă. Terminalul nou va permite ca tot ce vine din Turcia și Georgia să ajungă mai rapid, inclusiv către alte țări europene.

Zona de depozitare din Portul Constanța a ajuns o veritabilă groapă de gunoi. Specialiștii se tem că solul a fost contaminat din cauza deșeurilor. Primăria a fost amendată

Garda de Mediu Constanța a amendat municipalitatea cu o sută de mii de lei după ce a descoperit că zona de depozitare din port, unde ar fi trebuit duse de către primărie doar resturi din construcții, a devenit o veritabilă groapă de gunoi. Edilul spune că vă contesta sancțiunea. El a explicat că este posibil că gunoaiele ieșite la suprafață să fie mai vechi, fară legătură cu protocolul avut cu administrația porturilor.

Vremea capricioasă, perfectă pentru kiteboarding. Pe litoral, pasionații acestui sport au făcut spectacol, printre valuri

Vreme perfectă astăzi pe litoral pentru iubitorii sporturilor în căutare de vânt și valuri. Din Constanța sau alte județe, cu nerăbdare și dorință de aventură, mai mulți iubitori de kiting s-au întrecut în salturi pe mare. De luni de zile așteptau acest moment, dar vremea frumoasă din octombrie și noiembrie le-a tot dat planurile peste cap.