containere
Numărul tot mai mare de infectări cu COVID-19 pune presiune în continuare pe locurile de la ATI, dar și în zona triajului epidemiologic. În Cluj, ar mai fi nevoie de peste 20 de containere modulare pentru acest triaj. Iar în Timișoara, locurile de la ATI sunt pe terminate, iar medicii caută în continuare spații noi. Spitalul de Boli Infecțioase are, de ieri, o secție externă în clădirea Clinicii de Recuperare Cardiovasculară, dar este lipsit momentan de unitatea mobilă ATI, care a ajuns în service.
Timișoara: Clase organizate în containere pentru a evita aglomerarea școlilor din toamnă
Aproximativ 40 de containere vor fi montate în curțile unora dintre cele mai aglomerate școli din Timișoara, până la începutul anului școlar.
COVID-19 | Corturile, înlocuite cu containere, la spitalul de campanie din Otopeni. Au reînceput internările pacienților cu forme ușoare
Spitalul de campanie de la Otopeni a reînceput azi internările pacienților cu COVID-19 cu forme ușoare și medii. Cele mai multe dintre corturile secției de boli contagioase au fost schimbate cu containere medicale. Timp de o lună, cât a durat modernizarea, la spitalul de campanie a funcționat doar secția ATI .
Construcția mini-spitalului exterior al Institutului Clinic Fundeni, format din containere, este aproape gata
Cele cinci containere care formează prima fază a proiectului unității speciale de triaj exterior a pacienților suspecți de infecție cu SARS-CoV-2 au fost amplasate în curtea spitalului.
Deșeuri importate ilegal, în Portul Constanța. Au fost aduse de o navă sub pavilion olandez, sosită din Marea Britanie
Garda de Coastă a găsit în Portul Constanţa Sud Agigea o firmă din București care importa ilegal în România deșeuri inutilizabile, pe care le declara la vamă ca produse second hand.
Aeroportul din Iaşi are o capelă. Lăcaşul de cult a fost amenajat în două containere, amplasate în parcare
Consilierii locali din Iaşi au aprobat, după ani de discuţii, ca aeroportul oraşului să aibă o capelă. Până aici, nimic deosebit. Numai că aceasta nu este chiar în aeroport, ci în parcare. Şi este o construcție cel puțin ciudată: din containere.
- 1
- 2

