Măsuri compensatorii pentru primării. Ionuț Mișa spune că nu vor scădea finanțările pentru administrațiile locale

Încasările primăriilor nu vor scădea după introducerea noilor măsuri fiscale, a susținut ministrul de Finanțe, Ionuț Mișa, joi seară, la emisiunea România 9. După discuțiile avute cu edilii despre măsurile compensatorii de care vor beneficia, aceștia au fost de acord că nu mai există un risc în ceea ce privește finanțarea, a explicat Ionuț Mișa.

Ionuț Mișa: E posibil să depășim 6,1% creștere economică. VIDEO Ministrul de Finanțe, invitat la România 9

"Eu spun că lucrurile evoluează pozitiv și anul viitor va fi de asemenea o evoluție pozitivă și din punct de vedere economic și sperăm noi că vor veni și efectele de runda a doua ale creșterii economice, care deja astăzi este certificată și de către organismele internaționale specializate, inclusiv de Comisia Europeană. (...) România este țara cu cea mai mare creștere economică din Europa - a depășit inclusiv Malta și, din punctul meu de vedere, dacă vom respecta măsurile din programul de guvernare și vom merge în acest parcurs în continuare, vom avea o creștere economică chiar mai mare de atât", a declarat joi seară, la emisiunea România 9, ministrul Finanțelor. Întrebat dacă vom ajunge la cifra optimistă de 6,1, ministrul a subliniat că este posibil chiar să o depășim.

Contradicții pe tema contribuțiilor din salarii. Finanțele îl contrazic pe premier

Guvernul joacă alba-neagra cu dările. De la o zi la alta, mesajele legate de contribuţiile pe salarii se schimbă, în funcţie de cine preia microfonul. După ce premierul a zis că nimic nu se modifică, Finanţele îl contrazic. Între timp, analiştii şi reprezentanţii sindicatelor trag semnale de alarmă: salariile vor scădea şi multe firme vor da faliment, dacă modificările nu sunt bine gândite şi aplicate.

Ministerul Finanțelor îl contrazice pe premierul Mihai Tudose și anunță mutarea contribuțiilor sociale la angajați

Poziţia guvernului în legătură cu mutarea contribuţiilor pe salarii se schimbă de la o zi la alta. Acum, Finanţele îl contrazic pe premier şi anunţă trecerea CAS şi CASS la angajat. Totuşi, angajaţii ar urma să primească acelaşi salariu net. Sindicaliştii avertizează însă că salariile vor scădea, dacă modificările nu sunt aplicate corect.

Contribuții sociale plătite de angajați, nu de angajatori. Argumente pro și contra

De anul viitor, contribuţiile sociale şi de sănătate vor fi plătite de angajaţi, nu de angajatori. Aşa vrea Ministerul Finanţelor, care ne asigură că salariul net va rămâne neschimbat, pentru că va creşte venitul brut. Sindicatele cred însă că firmele nu pot fi obligate să facă aşa ceva, iar angajaţii vor avea de pierdut.