copii abuzaţi
Premierul Mihai Tudose a subliniat miercuri seară, la un post de știri, că începând de luni Carmen Dan a spus că este dispusă să-și dea demisia din funcția de ministru de Interne. "Am spus că, în momentul ăsta, eu cred că i-o accept dacă și-o dă. Aici s-a închis discuția", a declarat șeful executivului. Cât despre decizia de a nu-l demite pe șeful Poliției, premierul declară că așteaptă doar raportul lui Bogdan Despescu, pe care îl va face public, și apoi va lua o decizie. În plus, nu avea pe cine să numească în locul lui.
Premierul nu-l demite pe șeful Poliției Române. M. Tudose: Acel făptaș totuși a fost prins în două zile, o notă foarte bună pentru poliție
Premierul Mihai Tudose a refuzat destituirea șefului Poliției Române, propunere venită din partea ministrului Carmen Dan. Prim-ministrul s-a întâlnit astăzi cu chestorul Bogdan Despescu. "L-am rugat pe dl. Despescu ca într-o săptămână să-mi prezinte măsurile luate de domnia sa în această săptămână pentru remedierea situației" a spus premierul, în debutul ședinței de guvern.
Șeful polițistului suspect de pedofilie a fost eliberat din funcție până la clarificarea situației
În urma verificărilor dispuse de șeful Poliției Române la Brigada Rutieră București, a fost eliberat din funcție comisarul șef de poliție Vornicu Emanuel Rene, șef Serviciu Supraveghere Rutieră Sectoarele 1, 2, 6 din cadrul Brigăzii Rutiere, până la clarificarea situației de fapt în cazul polițistului Eugen Stan, suspect de pedofilie.
Polițistul suspectat de pedofilie, arestat. E considerat suspect și în alte 15 cazuri. Parchetul Capitalei: cazul din 2009 nu e clasat
Poliţistul acuzat că a agresat sexual doi copii în liftul unui bloc din Capitală a fost arestat și va sta 30 de zile după gratii. Decizia judecătorilor nu este definitivă. Suspectul și-a recunoscut fapta, dar şi o agresiune comisă în 2012 asupra unei fetiţe de 7 ani. Polițiștii îl suspectează pe agentul de la Rutieră și în alte 15 cazuri de agresiuni sexuale.
Carmen Dan a propus schimbarea din funcție a șefului Poliției. Premierul amână decizia și se întâlnește miercuri cu Bogdan Despescu
Cazul agentului acuzat de pedofilie provoacă un adevărat cutremur în Poliția Română. Ministrul de Interne i-a cerut premierului schimbarea şefului Poliţiei, chestorul Bogdan Despescu. Mihai Tudose a refuzat însă destituirea lui, până când va asculta şi versiunea acestuia. Carmen Dan a declarat că sistemul are probleme grave și că trebuie reformat.
Polițistul acuzat că a abuzat doi copii, evaluat psihologic în 2014. Șeful Poliției a dispus acum modificarea bateriilor de teste
Șeful Poliției Române a dispus un control al managementului structurii din care face parte agentul de la Brigada Rutieră București suspectat că a agresat sexual doi copii într-un lift din Capitală. Vestea că pedofilul căutat zile în șir este polițist a readus în atenția publică o temă mai veche: testele psihologice.
Reacția MAI în cazul de pedofilie: Ministerul recunoaște că au mai fost derapaje. Până miercuri, șeful Poliției să răspundă la întrebări
Ministerul de Interne a recunoscut, luni, într-o conferință de presă susținută de Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al instituției, că au mai fost derapaje grave la unii polițiști și că este necesară o evaluare de ansamblu a managementului Poliției de la toate nivelele. MAI cere șefului Poliției să răspundă publicului, până miercuri, la câteva întrebări.
Bărbatul care a agresat sexual doi copii într-un lift din Capitală este agent de poliție și a fost reținut
Informația-bombă a zilei vine de la procurorii care anchetează cazul de pedofilie din București. Un agent de la Rutieră este suspectul principal. Bărbatul a fost audiat și reținut de anchetatori, după ce colegii l-au recunoscut în imaginile difuzate. Ba chiar și-a recunoscut faptele. La locuința acestuia din Măgurele au avut loc percheziții.
Un cetățean francez suspectat de pedofilie a fost arestat preventiv la Dej
În vestul țării, un alt caz în care sunt implicați minori șochează opinia publică. Un cetăţean francez, în vârstă de 61 de ani, a fost arestat la Dej, şi e suspectat de pedofilie. Acesta ar fi întreţinut, doar în ultimele săptămâni, relaţii intime cu cel puţin 3 minori. E vorba despre tineri cu vârste cuprinse între 13 şi 16 ani.

