copii cancer
Oamenii frumoși nu se recunosc după chip, ci după suflet. Sunt oameni pe lângă care poate trecem zilnic, dar despre care nu știm mare lucru. Fotinica Gliga este un fizician care a decis să se reinventeze. Atenție, imagini cu un puternic impact emoțional! Un reportaj de Maria Smarandache.
Vizită surpriză la Hospice Casa Speranţei. Alteța Sa Regală Prințesa Dina Mired a Iordaniei i-a încurajat pe copiii bolnavi
Copiii care suferă de boli incurabile şi sunt îngrijiţi la Hospice Casa Speranţei au avut parte de o surpriză. Alteţa Sa Regală Prinţesa Dina a Iordaniei i-a vizitat şi i-a încurajat. Mamă a unui bolnav care a învins cancerul, prinţesa conduce Uniunea Internaţională pentru Control al Cancerului, cea mai mare organizaţie de luptă împotriva acestei boli.
A fost lansat Registrul Naţional al Cancerelor la Copii. Mai mult de jumătate dintre aceștia ajung la medic în stadii avansate ale bolii
În fiecare an, aproape 400 de copii şi adolescenţi din România primesc un diagnostic crunt: cancer. O treime dintre ei au leucemie. Din păcate, cei mai mulţi ajung la medic târziu, când au deja metastaze. Pentru prima dată, România are oficial astfel de date. O organizaţie neguvernamentală a înfiinţat Registrul Naţional al Cancerelor la Copii după ce a investit într-un astfel de proiect.
#TuFaciSarbatorile | Îngerii din lumea suferinţei. Mihaela Șchiopu organizează ateliere de pictură, desen şi modelaj pentru copiii care suferă de cancer
Între ziduri reci, încălzite doar de inimi generoase, stau suflete imense în trupuri sleite de puteri. Sunt oameni care parcă vin dintr-o altă lume. Copii, fără vină, care învață prea devreme lecția nedreaptă a suferinței. Pentru ei, micuții bolnavi de cancer, Moș Crăciun vine printre perfuzii și lacrimi. Zâmbesc foarte rar, doar atunci când oamenii mari intră în lumea lor și aduc zâmbete și culoare. Va prezentăm astăzi, în cadrul campaniei "Tu faci sărbătorile", povestea Mihaelei Șchiopu, femeia care pune pe pânză o parte din sufletele copiilor internați în secția de Oncologie de la Institutul Oncologic București. Prin ochii ei, descoperim suferința celor care cer zile și viață de la Moș Crăciun.
O liftieră de la Spitalul Județean Craiova este acuzată de un grup de voluntari că ar fi cerut din cadourile pentru copiii bolnavi
Caz revoltător la Spitalul Județean de Urgență din Craiova! O liftieră ar fi cerut o pungă în care erau cadouri pentru copiii bolnavi de cancer. Cei care au mers la spital să aducă un strop de bucurie micuților de la Oncologie au crezut că e o glumă. Când și-au dat seama că femeia vorbea serios au fost șocați. Și au povestit întâmplarea pe o rețea de socializare. Șefii spitalului fac acum anchetă.
#eusuntromania O săptămână departe de suferinţă. Voluntarii readuc zâmbetul pe chipurile copiilor bolnavi de cancer
Majoritatea organizaţiilor care ajută persoanele aflate în dificultate se bazează pe voluntari. Este şi cazul Ioanei şi al lui Sorin. Cei doi renunță la propriile job-uri, perioade lungi din an, ca să le readucă zâmbetul pe buze copiilor bolnavi de cancer. Este felul lor de a spune 'Eu sunt România'.
Dăruiește viață! Contribuie la construirea primului spital de oncologie și radioterapie pentru copiii bolnavi de cancer din România
Aproape 500 de copii sunt diagnosticaţi în fiecare an cu o boală cumplită: cancer! Din acel moment, pentru ei și pentru părinții lor spitalul devine casă. Stau luni de zile în saloane de 4 metri pătrați. O asociaţie ne cere ajutorul pentru a construi primul spital de oncologie şi radioterapie pediatrică din România.
"Care părinte şi-ar lăsa copilul bolnav, cu chimioterapie, într-un spital, singur?"- Părinții adolescenților bolnavi de cancer nu pot primi concediu medical după ce copiii împlinesc 16 ani
Părinţii adolescenţilor bolnavi de cancer sunt umiliţi de statul român. Aceştia nu pot primi concediu medical în cazul în care copiii au peste 16 ani. Există o excepţie. Dacă aceşti copii, care oricum obţin în general certificat de handicap, sunt diagnosticaţi cu altă boală în afara cancerului. De exemplu, pneumonie. Părinţii le cer autorităţilor să modifice legislaţia.
EXCLUSIV MagiCAMP, un tărâm de basm. Micuții bolnavi învață din nou să zâmbească și să se bucure de copilărie
MagiCAMP s-a deschis astăzi. Timp de 12 săptămâni, 250 de micuți care au cancer sau au învins boala reînvață să se bucure de copilărie. Se joacă, se dau cu tiroliana, se cațără pe panouri, pictează, cântă la tobe și înoată. Dar, cel mai important, uită de citostatice și de durere.

