Cel puţin 6.000 de minori ucraineni, deportați în zonele aflate sub controlul Moscovei şi pe teritoriul Rusiei

Un grup de cercetare american are dovezi ca ruşii au relocat mii de copii ucraineni. Mii de copii ucraineni au fost deportați de ruși în așa-numite centre de reeducare din Siberia și din alte zone din Rusia. Un raport făcut public de Departamentul de Stat american arată că cel puțin 6000 de minori din zonele ocupate au fost închiși în zeci de astfel de centre. Mulți dintre ei sunt ținuți la reeducare cu forța, pe termen nelimitat, în ciuda apelurilor părinților.

Asociaţia Institutul Bucovina deschide cluburi de socializare pentru refugiaţii ucraineni

Centrul de Urgenţe Sociale (CUS) al Asociaţiei Institutul Bucovina va deschide, în perioada următoare, cluburi de socializare pentru refugiaţii ucraineni care se află pe teritoriul judeţului, obiectivul fiind cunoaşterea şi crearea unor legături de sprijin, prin ateliere de tricotat, gastronomie, terapie prin pictură şi muzică, a anunţat, joi, reprezentantul asociaţiei, Valentina Alina Adomnicăi, potrivit Agerpres.

Schema prin care Putin acoperă răpirea a mii de copii ucraineni: examinări medicale și trimiterea "la tratament" în Rusia. În zonele ocupate, se fac liste cu cei care vor împlini 18 ani, pentru a fi recrutați

Copiii din Ucraina s-au aflat în centrul preocupărilor comunității internaționale din prima zi în care Rusia a invadat țara vecină. Istorisirile despre taberele de filtrare instalate în zonele ocupate rapid și despre despărțirea copiilor ucraineni de părinții lor își găsesc confirmarea cu fiecare zi care trece, cu fiecare ordin publicat de Kremlin. Șochează nu doar ipoteza în sine, ci și cifrele.