Analize inutile la început de an şcolar. Conform normelor, analizele nu sunt obligatorii, se cer doar în caz de boală

Analizele medicale inutile sunt ca o boală fără leac înainte de începutul fiecărui an şcolar. Laboratoare renumite chiar oferă pachete la preţ redus şi cu 60 la sută, special pentru şcolari şi preşcolari. Deşi de câţiva ani, autorităţile au transmis clar că NU sunt obligatorii. Medicii atrag însă atenţia că părinţii care-i tratează pe copiii cu antibiotice şi când nu e neapărată nevoie de acestea, le fac mai mult rău.

Zâmbete pentru 200 de copii. O tânără a lansat o campanie prin care copiii din familii cu probleme financiare primesc rechizite de la oameni cu suflet mare

O tânără din Teleorman a înființat un grup pe o rețea de socializare în care prezintă cazuri ale unor copii din familii cu probleme financiare. Așa a reușit să aducă un zâmbet pe chipurile a sute de copii, de Crăciun și de Paște. Acum, Cristina încearcă să strângă de la oamenii cu suflet mare ghiozdane și rechizite pentru 200 de copii, astfel încât școala să înceapă frumos și pentru ei.

43 de copii din Capitală, dați dispăruți în 2019, sunt de negăsit

Peste 230 de minori au fost dați dispăruți în acest an, în București, iar 43 dintre aceștia încă nu au fost găsiți, precizează Poliția Capitalei, într-un răspuns pentru Mediafax. Poliția încă încearcă să identifice și 24 de copii dispăruți de anul trecut.

Adeverințe de "neagresiune sexuală". Toți angajații care lucrează cu copii au nevoie de adeverințe de la poliție. Un registru va conţine datele persoanelor condamnate pentru infracțiuni de natură sexuală

Sute de mii de români vor fi obligați prin lege să prezinte o adeverință din care să reiasă că nu sunt agresori sexual. Profesorii, medicii, dar și alte categorii profesionale care lucrează cu minorii sunt vizați de această măsură. Legea a stârnit însă multe controverse. Psihologii avertizează că pedofilii nu vor fi opriți de o adeverință, pentru că ei suferă de o boală psihică. Sindicaliștii din poliție atrag atenția că eliberarea unui număr atat de mare de adeverințe e imposibilă fără suplimentarea personalului.