corespondenţe externe
Toate momentele importante din ziua inaugurării noii administrații americane au fost urmărite de la fața locului de trimișii noștri speciali. Ramona Avramescu și Sorin Eșeanu ne-au ținut conectați la atmosfera de la Washington.
EXCLUSIVITATE Ambasadorul României în SUA, George Maior: Proiectele comune vor continua și chiar se vor dinamiza. Sunt optimist că se vor realiza progrese cu actuala administrație în chestiunea vizelor
O nouă administrație în America aduce reașezări în relațiile cu statele importante, cu Uniunea Europeană. Ce s-ar putea schimba acum în relația cu țara noastră aflăm de la ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Maior, din interviul acordat colegei noastre, Ramona Avramescu, trimisul special al TVR la Washington.
EDIȚII SPECIALE TVR Noua Casă Albă. Restart America
"Aceasta este Ziua Americii. Aceasta este Ziua Democrației, o zi a istoriei și a speranței, de reînnoire, e un moment în care am fost testați și noi ne-am ridicat la înălțimea acestei provocări. Nu sărbătorim triumful unui candidat, ci al unei cauze: democrația". Sunt primele cuvinte în calitate oficială ale celui de-al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, adresate imediat după depunerea jurământului.
Trei cercuri de securitate în jurul Capitoliului, prezență masivă a poliției în Washington DC. Corespondență de la jurnalistul Bogdan Banu
O planetă întreagă a stat cu ochii pe haosul din Statele Unite. Jurnalistul român Bogdan Banu locuiește aproape de Capitoliu și transmite care este atmosfera în Washington DC la 24 de ore după evenimentele care au șocat liderii politici de pe întregul mapamond.
Primăria Moscovei plătește ore de Yoga pentru foștii bolnavi de covid
Cluburile de fitness și centrele de Yoga din Rusia au deschis cursuri speciale pentru recuperarea pacienților care s-au îmbolnăvit de Covid. Totul se bazează pe tehnicile de respirație, extrem de necesare pentru refacerea plămânilor afectați de virus. Corespondentul TVR, Liviu Iurea, are detalii.
EXCLUSIV Cozonaci ca acasă pentru românii din Spania, cu ingrediente tradiționale
Un român, mutat recent din Marea Britanie în Spania, a dat lovitura cu cozonacii românești! Patiseria, deși inaugurată în plină criză economică, livrează sute de cozonaci zilnic. Rețeta succesului stă în ingredientele tradiționale aduse special în Spania pentru a pregăti coca și umplutura delicioasă. Urmăriți un reportaj în exclusivitate, realizat de colega noastră Oana Dobrescu.
Spania: Coș cu bunătăți pentru angajați, în locul petrecerilor de Crăciun
Angajații spanioli nu vor mai avea parte de obișnuitele petreceri de final de an. În schimb, șefii le-au pregătit coşuri cu tot felul de bunătăți pentru a-i recompensa pentru munca depusă în cadrul companiilor. Ce îi așteaptă în pachetele generoase, știe corespondenta noastră, Oana Dobrescu.
Cu gândul la România și la viitorul copiilor și al nepoților. Cum a decurs în Republica Moldova votul pentru noul Legislativ de la București
Sute de cetăţeni români din Republica Moldova au mers şi duminică la vot ca să aleagă viitorii deputaţi şi senatori din Parlamentul de la Bucureşti. Frigul sau perspectiva așteptării la coadă pentru a intra într-o secție nu i-a oprit. Una dintre cele mai aglomerate secții de vot a fost la Liceul "Gheorghe Asachi" din Chişinău.
Parlamentare 2020 | Prezență modestă în străinătate, cu un ritm mai susținut de vot în țări cu importante comunități de români. Respectarea măsurilor sanitare, verificată inclusiv de autoritățile locale
În străinătate, a doua zi de vot a decurs în condiții bune. S-a votat în ritm susținut, în ultimele ore, în unele regiuni din Italia, Republica Moldova, Germania și Marea Britanie. Cea mai mare prezență este în rândul bărbaților cu vârste între 45 și 64 de ani, potrivit datelor Autorității Electorale Permanente.

