Kremlinul a rămas fără turiști. Optimism pentru 2021, mai ales că din ianuarie se va introduce viza electronică pentru Rusia. Sunt incluse în program 53 de state europene şi o parte din Asia

Și Kremlinul suferă din cauza pandemiei. Obiectivul turistic numărul 1 din Moscova a rămas fără turiști. Mai mult, există un proiect de restaurare la care s-a renunțat, tot din cauza crizei sanitare. Cât de gravă e situația, ne spune corespondentul TVR la Moscova, Liviu Iurea.

EXCLUSIVITATE Interviu cu singurul spaniol care a primit vaccinul experimental anti-COVID realizat de Oxford: Nu vreau să joc ruleta rusească cu viața mea. Eu cred că vaccinul va fi pe piață până de Crăciun

Suntem din ce în ce mai aproape de găsirea unui vaccin împotriva noului coronavirus. 20 de mii de voluntari din Marea Britanie, Brazilia și Africa de Sud au primit deja serul creat de Universitatea Oxford, în urmă cu două luni și jumătate, fără a avea reacții adverse. La Tema Zilei facem cunoștință cu singurul spaniol din grupul de voluntari care a primit vaccinul împotriva COVID-19. Este vorba despre un asistent medical, care lucrează de 23 de ani în unitățile de terapie intensivă din Marea Britanie. Urmăriți un interviu ÎN EXCLUSIVITATE realizat de corespondenta noastră în Spania, Oana Dobrescu.

Localnicii și turiștii se ceartă pentru un loc bun la plajă, în stațiunea Oropesa del Mar din Valencia. Amenzi pentru cine încalcă regulile

Într-o stațiune din provincia spaniolă Valencia se vor da amenzi de sute de euro celor care își rezervă un loc în prima linie la plajă. Măsura a fost luată după ce turiștii s-au plâns că nu mai au unde să-și întindă prosoapele din cauza localnicilor care vin la prima oră, își lasă scaunele și umbrela înfiptă în nisip, iar apoi se întorc acasă să-și ia micul dejun.

Marea orgă din Catedrala Notre Dame va fi reparată până în 2024. A scăpat ca prin minune din incendiul devastator

Unul dintre cele mai mari șantiere de la Catedrala Notre-Dame din Paris a început cu lucrări minuțioase care necesită răbdare și multă pricepere. Este vorba despre refacerea celebrei orgi, considerată cea mai mare din Franța și una dintre cele mai frumoase din lume. Ambiția restauratorilor este pe măsura provocării. Ei vor ca totul să fie gata iar celebrul instrument să răsune în catedrală peste 4 ani, în aprilie 2024. Detalii de la Mihaela Antoche.

EXCLUSIV Românii, ca la ei acasă, în renumita stațiune Calpe de pe Costa Blanca. Unul dintre bulevardele principale ale orașului fost numit România

În Spania există un oraș în care românii sunt printre cei mai apreciați localnici și există chiar un bulevard care poartă numele țării noastre. Tot aici, spaniolii au învățat românește și mănâncă sarmale și slăninuță cu ceapă în toiul verii. Colega noastră Oana Dobrescu a fost acolo și ne dezvăluie despre ce oraș este vorba și ce spun autoritățile despre românii noștri. Un reportaj în exclusivitate.

EXCLUSIV Românii din Spania ezită să mai vină acasă în vacanță, în plină pandemie

Mulți români din Spania au renunțat să mai vină în România din cauza creșterii alarmante a cazurilor de coronavirus și se tem pentru copiii și părinții lor rămași acasă. Pe de altă parte, evoluția pandemiei este imprevizibilă și nu vor să riște să rămână blocați în România și să-și piardă locurile de muncă din Spania. Corespondenta TVR Oana Dobrescu a stat de vorbă cu unii dintre ei. Un reportaj în exclusivitate.

Masca de protecție, obligatorie la interior, de astăzi, în Franța

Masca este obligatorie de astăzi în Franța în toate spațiile publice închise. Măsura se referă la magazine, supermarketuri, bănci, teatre, cinematografe, săli de sport și parcari acoperite. Cine nu respectă regula, plăteşte. Amenda este de 135 de Euro, la prima abatere şi poate creşte în caz de recidivă.

Scandal de spionaj politic în Spania. Ținta: președintele Parlamentului catalan

Telefonul mobil al președintelui Parlamentului din Catalonia a fost ținta unui program de spionaj care poate fi achiziționat doar la nivel guvernamental, folosit pentru a preveni traficul sau terorismul. Descoperirea a fost făcută de un grup de specialiști care investigau o eroare a aplicației WhatsApp. Ne spune mai multe corespondentul nostru în Spania, Oana Dobrescu.