Marea Britanie speră că va reveni la normalitate în jurul Crăciunului, dar se pregăteşte şi pentru al doilea val de COVID-19

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat vineri o investiţie de circa 3 miliarde de lire sterline (3,3 miliarde de euro) pentru alocarea mai multor resurse serviciului naţional de sănătate (NHS), în aşteptarea unui al doilea val al pandemiei COVID-19. Unii cercetători estimează că ar putea fi mai grav decât primul. Johnson a remarcat că problemele cu care se confruntă alte ţări în gestionarea acestei pandemii arată cât de rău pot evolua lucrurile dacă oamenii nu respectă regulile de prevenţie, relatează Reuters.

Acuzat că a încălcat regulile izolării, un epidemiolog celebru și consultant de bază al lui Boris Johnson a demisionat din Grupul științific pentru situații de urgență

Profesorul Neil Ferguson, specialist în dezvoltarea de modele matematice pentru a reliefa răspândirea virusurilor, și-a anunțat demisia din Grupul de consultanță pentru situații de urgență - Sage, după ce în presa britanică au apărut acuzații că a încălcat regulile izolării. Testat pozitiv pentru coronavirus pe 19 martie, Ferguson a fost vizitat de două ori de o femeie, inclusiv în intervalul de două săptămâni obligatoriu pentru izolarea celui infectat. Neil Ferguson este cel care l-a convins cu calculele sale pe premierul Marii Britanii, Boris Johnson, să impună restricțiile pentru protejarea populației.

Sondaj | Cei mai mulți britanici doresc menținerea restricțiilor, pentru limitarea infectării cu coronavirus

Cei mai mulți britanici sunt pentru continuarea izolării impuse prin măsurile guvernamentale, arată un sondaj efectuat săptămâna trecută de institutul Opinium pentru Observer. Potrivit studiului, Boris Johnson va trebui să îi convingă pe cetățeni să se întoarcă la ritmul obișnuit, dacă vrea să relaxeze restricțiile, notează The Guardian. Rezultatele au fost publicate după ce premierul Marii Britanii a anunțat că vârful epidemiei a fost depășit și că în curând va fi anunțat un plan pentru ieșirea din criză.

Avalanșă de solicitări pentru teste COVID-19 în Marea Britanie

Guvernul britanic a extins capacitatea de testare în masă a populației și are ca țintă 100.000 de teste pe zi. A pus la dispoziție o platformă specială unde lucrătorii din zonele cheie pot face rezervări. În prima zi site-ul a fost luat cu asalt, iar azi s-a închis după câteva minute la secțiunea kiturilor de testare la domiciliu. Marea Britanie a înregistrat 20.000 de decese din cauza noului coronavirus.