România se pregătește de o nouă ordonanță militară

În cursul zilei de azi sau mâine cel mai târziu va fi emisă o noua ordonanţă militară. Anunţul a fost făcut azi noapte târziu de premierul Ludovic Orban, după o şedinţă pe care a avut-o la Ministerul de Interne.

1.292 de pacienți infectați cu coronavirus în România. Până vineri la prânz au fost raportate 263 de noi cazuri de îmbolnăvire

Până astăzi, 27 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.292 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.292 de persoane confirmate pozitiv, 115 au fost declarate vindecate și externate - 53 la Timișoara, 41 la București, 7 la Iași, 6 la Craiova, 6 la Constanța și 2 la Cluj, a transmis Grupul de Comunicare Strategică vineri la prânz.

Ministrul Sănătății, N. Tătaru: Personalul medical, testat cu prioritate. Pacienții cu infecții respiratorii vor fi testați / DSP Suceava este fie în izolare, fie diagnosticată pozitiv - a fost nevoie de aducerea de personal de la Iași

Noul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, a spus, vineri, că personalul medical va fi testat cu prioritate pentru a vedea dacă s-a infectat cu coronavirus. De asemenea, el a menționat că există un protocol prin care persoanele care vin în spitale cu infecţie respiratorie şi au teste negative la gripă să fie testate pentru coronavirus.

Premierul Ludovic Orban: Suntem la un număr de decese relativ mic, sub nivelul de mortalitate din alte țări. Capacitatea de diagnosticare a fost limitată, România nu a fost pregătită

"Am vrut să fiu personal prezent la instalarea în funcție a domnului ministru Nelu Tătaru", a declarat premierul Ludovic Orban vineri dimineață, după o ședință de lucru desfășurată la Ministerul Sănătății. El a subliniat că liniile de acțiune rămân aceleași: creșterea capacității de diagnosticare și întărirea Direcțiilor de Sănătate Publică. "Capacitatea de diagnosticare a fost limitată, România nu a fost pregătită, am pornit de la un REAL TIME PCR", a subliniat Ludovic Orban.