România, aproape de scenariul roşu. Unitățile de primiri urgențe sunt supraaglomerate, iar secțiile de terapie intensivă, sufocate

Epuizare, dramă şi moarte. Sunt cuvintele care descriu situaţia din spitale. La Terapie Intensivă, sunt aproape 1.600 de cazuri grave, români care luptă să trăiască şi pentru care medicii au găsit cu greu un loc. În saloane, în camerele de gardă din anumite spitale nu găseşti un loc nici pe scaun. În acest condiţii, din străinătate ar putea ajunge în următoarele zile medicamente și concentratoare de oxigen.

Mai sunt libere doar trei paturi ATI, în toată ţara, pentru bolnavii de COVID-19. Pacienţii, internaţi pe holuri

În spitale, lacrimile au secat, iar medicii şi asistentele, sleiţi de puteri, încearcă cu disperare să găsească un pat ca să mai salveze o viaţă. Ambulanţele aduc pacienţi fără oprire, iar multe cazuri sunt grave. Aproape sufocându-se, mulţi bolnavi îşi aşteaptă locul la terapie intensivă. O aşteptare dureroasă, pentru că în Bucureşti nu există nicun pat liber, iar în întreaga ţară sunt doar 3. Sunt voci care cer ca guvernul să ceară ajutor extern. La Craiova sau Timişoara, medicii fac calcule şi restrâng activitatea altor secţii ca să îi poată trata pe cei cu Covid. Doar că şi acest calcul rece poate fi o condamnare la moarte pentru cei cu afecţiuni grave.

Bilanț COVID România | Record: Sunt 12.032 de cazuri noi. 176 de persoane au murit în ultimele 24 de ore. La terapie intensivă sunt 1.364 pacienți

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 12.032 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). Sunt 176 de decese după infectarea cu SARS-COV-2, printre acestea aflându-se și doi copii, unul de sub un an, și altul de 7 ani, ambii cu comorbidități. 1.364 de pacienți sunt în stare la gravă la ATI.

Bilanț COVID România | Record de infectări și decese: sunt 11.049 cazuri noi și 208 persoane care au murit în ultimele 24 de ore. La terapie intensivă sunt 1.267 pacienți

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 11.049 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 182 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Sunt 208 decese după infectarea cu SARS-COV-2, iar cea mai tânără persoană care și-a pierdut viața era o femeie în vârstă de 28 de ani, din județul Timiș, care prezenta comorbidități și nu era vaccinată.