Senatul a adoptat Legea carantinei și izolării cu majoritate de voturi. Care sunt principalele prevederi

Legea carantinei și izolării a fost votată în Senat cu 115 voturi pentru, 8 împotrivă şi 3 abtineri. Majoritatea PSD şi guvernul liberal au negociat până în ultimul moment forma finală a legii și au ajuns la o soluție de compromis: izolarea și carantina persoanelor se vor aplica în mod gradual și temporar. Premierul, miniştrii cabinetului şi şeful DSU au insistat ca legea să fie adoptată cât mai repede ca să poată combate răspândirea virusului în comunitate.

Pompieri de la Vaslui, confirmați cu Covid-19

Trei subofițeri de la detaşamentul de pompieri din Vaslui au fost confirmați cu noul coronavirus. Aceştia se simt bine şi nu au simptome specifice bolii. Alți câțiva colegi sunt în izolare la domiciliu.

Guvern: 1200- 1600 de infectări pe zi, la mijlocul lunii august

Guvernanții se așteaptă, în continuare, la o explozie a numărului de infectări cu noul coronavirus. Potrivit documentului care a stat la baza deciziei de prelungire a stării de alertă,  dacă numărul infectărilor va continua să crească în același ritm, din cauza măsurilor de relaxare și din cauza lipsei unor instrumente legislative pentru impunerea regulilor pentru izolare și carantinare, atunci am putea ajunge la o dublare a numărului de cazuri.

Spania: Ceremonie în memoria celor care au murit de Covid

Spaniolii au adus astăzi un omagiu celor aproape 30 de mii de oameni care au murit din cauza noului coronavirus. Regele Felipe a condus o ceremonie desfășurată la Madrid și la care au participat și toți înalții oficiali ai Uniunii Europene, directorul Organizației Mondiale a Sănătății și seful NATO.

Pandemia avansează alarmant la nivel global

Pandemia de coronavirus continuă să avanseze alarmant și la nivel global, iar numărul infectarilor a depășit 13,7 milioane. În Australia au fost raportate astăzi un număr record de cazuri, în timp ce America Latină are peste 60% din infectările înregistrate la nivel mondial în ultima săptămâna. Și în SUA au fost raportate din nou peste 67.000 de cazuri în 24 de ore.

Coronavirus la o creșă de stat din Cluj-Napoca

O angajată de la o creșă din Cluj-Napoca a fost depistată pozitiv la testul pentru coronavirus. Femeia este internată în spital în acest moment, iar în creșă s-au luat mai multe măsuri.

Criza Covid-19 ne pune față în față cu responsabilitatea. Dumitru Borțun: “Prostia se plătește și ignoranța ucide. Problema este că nu plătește doar prostul și nu moare doar ignorantul”

Criza COVID-19 obligă societățile contemporane să se privească în oglindă cu sinceritate. Este un moment critic în care eficiența administrațiilor publice, în strânsă legătură cu gradul de responsabilitate a cetățenilor, e pusă sub lupa necruțătoare a rapoartelor care numără victime.