COVID-19 | Bilanț: Alte 191 de noi cazuri de îmbolnăvire, raportate de ieri până azi

Până astăzi, 29 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 18.982 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 12.829 au fost declarate vindecate și externate. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 191 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Medicul Virgil Musta: Administrarea medicamentului Plaquenil, pe bază de hidroxiclorochină, se face doar în urma unui consult cardiologic

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a suspendat studiile clinice cu hidroxiclorochină, pe care le realiza cu parteneri din mai multe țări. Studiile au arătat că acest tratament ar putea crește riscul de aritmie cardiacă și deces. Mai multe informații ne-a dat medicul Virgil Musta, de la spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş" din Timişoara.

Iohannis: CSAT a analizat noua Strategie de apărare a țării. Fiecare român trebuie să simtă că trăiește într-un mediu sigur și să aibă încredere că instituțiile îl apără

Strategia națională de apărare a României pentru următorii patru ani a fost adaptată contextului internațional provocat de epidemia cu coronavirus. Documentul a fost aprobat astăzi de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, care s-a întrunit în sistem de videoconferință. Potrivit președintelui Klaus Iohannis, evoluția ciclică a virusului obligă statul să continue măsurile de gestionare a epidemiei. Acestea sunt necesare pe mai multe planuri: medical, al ordinii publice, dar și în educație, servicii publice și economie. Strategia națională de apărare trebuie să fie aprobată și de Parlament.

Spania: 10 zile de doliu național pentru victimele COVID-19

Spania a decretat doliu național în memoria persoanelor care au murit din cauza COVID-19. Asta în timp ce autoritățile au anunţat că noul coronavirus a ucis mai puțini oameni decât se credea până acum. Aproape două mii au fost trecuţi greşit în evidenţe.