Virgil Popescu promite că România nu va reveni la vechea economie de dinaintea crizei

România se pregăteşte să iasă din carantină însă oficialii susţin că economia nu va mai fi la fel, intenţia lor fiind aceea de a creşte producţia locală pentru a asigura securitatea aprovizionării cu alimente, gaze naturale şi echipamente medicale, în ideea de a fi pregătiţi în cazul în care vor apărea noi crize în viitor, transmite Bloomberg.

Proiect de lege: măști gratuite

Mai mulţi parlamentari PSD şi Pro-România au întocmit un proiect de lege care prevede ca fiecare român să primească gratuit, din partea statului, câte 30 de măşti de protecţie. Acestea ar urma să fie distribuite de autorităţile publice locale.

Autorităţile încearcă să prevină scumpirea speculativă a măştilor, odată cu obligativitatea de a le purta

Premierul respinge varianta plafonării preţurilor la măștile de protecție, pe motiv că ar duce la formarea unei pieţe negre. Planul este să asigure necesarul pentru toată lumea. Cei mai săraci ar putea primi măştile gratis, spune premierul. Măştile de protecţie vor fi obligatorii din 15 mai, în spaţiile publice închise şi în mijloacele de transport în comun, a anunţat preşedintele Klaus Iohannis.

Linie telefonică de ajutor pentru persoanele care au probleme de anxietate, depresie sau de comunicare cu copilul. Interviu cu medicul Radu Teodorescu

Linie de ajutor, Help Line, disponibilă la numărul de telefon (031) 9103, zilnic, între orele 10 și 19, pe durata pandemiei de COVID-19,  pentru persoanele care au dificultăți în a gestiona problemele de anxietate, depresie sau de comunicare cu copilul. La inițiativă Spitalulului "Prof. Dr. Al. Obregia", specialiștii oferă consiliere pentru anxietate și alte probleme psihologice ce pot apărea în contextul situației actuale.

Coronavirus: Cazurile raportate de China ar fi fost mult mai multe dacă definiția COVID-19 ar fi fost utilizată mai devreme

China ar fi raportat de patru ori mai multe infecţii cu noul coronavirus dacă şi-ar fi modificat mai devreme definiţia clinică a COVID-19, conform unui studiu publicat joi, citat de agenţia DPA. Realizat de oameni de ştiinţă din Hong Kong şi publicat în jurnalul medical The Lancet, studiul vine pe fondul acuzaţiilor aduse de politicieni din Statele Unite şi alte ţări occidentale, conform cărora China ar fi mascat amploarea epidemiei şi nu ar fi împărtăşit informaţii.