"Au spus că eu nu mai beneficiez pentru că am fost bolnavă la începutul lunii octombrie". Persoanele reinfectate cu SARS-CoV-2 la mai puţin de 180 de zile riscă să nu mai poată primi concediu medical

Cei care s-au reîmbolnăvit de Covid la mai puţin de 180 de zile de la ultima trecere prin boală riscă să nu mai poată primi concediu medical! A aflat-o cu stupoare o pacientă din judeţul Sălaj, care nu a fost anunţată că trebuie să treacă printr-o evaluare ca să-i fie confirmată reinfectarea. Şi sunt tot mai frecvente testele pozitive la persoane care au avut infecţia în mai puţin de jumătate de an.

Varianta Omicron loveşte în populaţia nevaccinată, iar cei mai expuşi sunt copiii

În mai puţin de două săptămâni, s-a dublat numărul minorilor internaţi cu Covid-19, varianta Omicron. Sunt 749 în spitalele din toată ţara, adică sunt ocupate aproape jumătate din locurile care le sunt destinate. 16 dintre ei sunt în stare gravă la Terapie Intensivă, 4 au fost internaţi de ieri până astăzi. Unii, chiar fără comorbidităţi.

Dr. Simin Aysel Florescu: Omicron se transmite prin secreții respiratorii. E bine să dezinfectăm suprafețele, dar nu aceasta este calea principală de transmitere a virusului

Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș", a explicat joi seara, în direct la dezbaterea organizată de Colegiul Medicilor și TVR1 că transmiterea tulpinii Omicron nu are particularități față de alte tulpini ale virusului. Astfel, calea principală de transmitere a Omicron este prin secreții respiratorii și mai puțin prin suprafețe contaminate.

Miracolul din secția de Terapie Intensivă. O tânără intubată, grav bolnavă de Covid-19, a născut prin cezariană o fetiță sănătoasă, la Spitalul Județean de Urgență din Timișoara

În spitale se întâmplă şi miracole. O femeie a reușit să aducă pe lume o fetiță în timp ce era la Terapie Intensivă, cu o formă gravă de Covid. După două luni și jumătate pe patul de spital, intubată, medicii i-au salvat și pe ea, și pe copil. Fetița nou-născută poartă numele celei care a îngrijit-o pe mamă cu atâta dăruire.

Peste 170 de centre de evaluare covid au fost deschise până acum. Nou record de infectări cu SARS-CoV-2: aproape 20 de mii într-o zi

Valul Omicron a mai doborât un record: aproape 20 de mii de noi infectări într-o zi, după ce aproape o treime din teste au ieşit pozitive. Iar vârful încă nu a fost atins. Cazurile sunt însă mult mai uşoare decât în valurile precedente, majoritatea pacienţilor se pot trata acasă. Funcţionează deja şi noile centre de evaluare care degrevează spitalele.

Ministerul Sănătății: Grad de pozitivare de 31,71% la testele COVID-19

Gradul de pozitivare a testelor COVID-19 efectuate este de 31,71%, a informat Ministerul Sănătăţii. Instituția le solicită persoanelor care au simptome ce pot indica prezenţa virusului SARS-CoV-2 (febră, tuse, oboseală, dureri de cap, pierderea gustului şi a mirosului etc.) să apeleze medicul de familie, call-centerele DSP sau numărul unic de urgenţă 112 pentru a solicita testarea.