Klaus Iohannis: Se conturează o rectificare bugetară extraordinară. Mâine va fi dată OUG care va permite amânarea plății ratelor la bancă

Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat, miercuri, că va fi făcută o rectificare bugetară extraordinară pentru sănătate și pentru a veni în sprijinul celor care intră în șomaj tehnic. Președintele a mai spus că Guvernul este pregătit să dea joi ordonanța care va permite amânarea plății ratelor și pentru persoane fizice, și pentru firme, cu până la 9 luni. Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă, după ședința de evaluare și prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea pandemiei COVID-19 cu premierul Ludovic Orban și mai mulți membri ai Guvernului. TVR 1 a transmis în direct declarațiile președintelui, într-o Ediție Specială.

Un nou bilanț anunțat de Grupul de Comunicare Strategică: 906 cazuri de infectare cu coronavirus în România. 13 persoane au murit. Aproximativ 100 de mii de persoane sunt izolate la domiciliu

Până astăzi, pe teritoriul României au fost confirmate 906 cazuri de persoane infectate cu coronavirus. Dintre cele 906 persoane confirmate pozitiv, 86 au fost declarate vindecate și externate - 53 la Timișoara, 23 la București, 6 la Craiova, 2 la Constanța, unul la Cluj și unul la Iași, a transmis miercuri la prânz Grupul de Comunicare Strategică.

Bilanț în Spania: 3.434 de morți. Peste 700 de noi decese in ultimele 24 de ore

În Spania au fost înregistrate 738 de decese cauzate de noul coronavirus în ultimele 24 de ore, transmite, miercuri, Reuters. Numărul total al deceselor a crescut astfel la 3.434, faţă de cei 2.696 care fuseseră anunţaţi marți. Spania devine astfel a doua țară după Italia care depășește China la numărul de morți.

Președintele Klaus Iohannis, ședință cu premierul și cu mai mulți miniștri pentru evaluarea măsurilor privind criza declanșată de coronavirus

Preşedintele Klaus Iohannis are miercuri o şedinţă de prezentare și evaluare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19. La ședință participă prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, şi ministrul cu Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, informează Administraţia Prezidenţială.