coronavirus
Comunitatea Madrid, regiunea cea mai afectată de coronavirus din Spania, deschide joi primul hotel dotat cu aparatură medicală din capitală pentru a trata bolnavii şi a decongestiona astfel spitalele, saturate de numărul foarte mare de cazuri, informează EFE.
Primul caz de coronavirus confirmat în ANAF, la DGRFP Brașov
Un caz pozitiv de infectare cu coronavirus a fost confirmat în cadrul Direcției Regionale a Finanțelor Publice Brașov - Trezoreria Brașov, care a fost comunicat și Direcției de Sãnãtate Publicã. Precizãm cã funcționarul în cauzã nu desfãșura activitate cu publicul.
China întrevede sfârșitul epidemiei, minimalizând avertismentele referitoare la un "al doilea val"
Cercetători şi experţi în domeniul sănătăţii din China implicaţi în lupta pentru contracararea transmiterii noului coronavirus sunt de părere că cea mai dificilă perioadă a luat sfârşit, minimalizând avertismentele potrivit cărora boala ar putea deveni sezonieră sau că un ''al doilea val'' mai mortal ar putea lovi în a doua parte a anului, informează Reuters.
Numărul infecțiilor cu coronavirus în România a ajuns la 277 de persoane. Sunt 17 cazuri noi, de la ultima informare transmisă miercuri seara de GCS
Până astăzi, pe teritoriul României au fost confirmate 277 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19, a transmis joi, la ora 13.00, Grupul de Comunicare Strategică. De la ultima informare transmisă de GCS, au fost înregistrate alte 17 noi cazuri de îmbolnăvire.
Lufthansa menține doar 5% din zborurile sale, până pe 19 aprilie
Grupul aerian Lufthansa menţine numai 5% din zborurile sale regulate până la 19 aprilie, din cauza pandemiei de coronavirus şi a scăderii cererii, deşi companiile sale oferă zboruri speciale pentru repatrierea cetăţenilor, relatează agenţia EFE.
Botoșani. 13 deținuți din Penitenciar se află în izolare, după ce unul dintre ei ar fi intrat în contact cu un suspect de coronavirus
Mai mulţi deţinuţi din Penitenciarul Botoşani se află în izolare, după ce unul dintre aceştia ar fi intrat în contact cu un suspect de coronavirus, a declarat, pentru AGERPRES, directorul unităţii de detenţie, Cristian Ieremie.
Bursele se prăbușesc, din cauza îngrijorărilor privind efectele epidemiei de coronavirus asupra activității economice
Pieţele bursiere globale au înregistrat şi miercuri scăderi semnificative, pe fondul temerilor investitorilor că măsurile de stimulare anunţate în ultimele zile nu vor fi suficiente pentru a evita o recesiune provocată de pandemia de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters.
Transportul public din Iași și Cluj a fost restricționat
Programul de circulație al mijloacelor de transport din Iași și Cluj au fost modificate, în urma crizei provocată de noul coronavirus.
STUDIU. Pacienții cu probleme ale căilor respiratorii și pulmonare prezintă cel mai mare risc de infectare cu COVID-19
Pacienţii cu afecţiuni preexistente, care provoacă senzaţie de lipsă de aer, respiraţie şuierătoare sau probleme pulmonare, prezintă un risc mai mare de a dezvoltă cazuri severe ale bolii COVID-19 cauzată de noul coronavirus, potrivit unei analize publicate miercuri şi citată de Reuters.

