coronavirus
Persoanele suspecte de infecția cu noul coronavirus și izolate la domiciliu sunt de astăzi monitorizate cu ajutorul unor dispozitive speciale. Deocamdată doar în Capitală, însă sistemul va fi extins la nivel național. Aparatele arată evoluția temperaturii unei persoane dar și coordonatele locului unde se află. 300 de astfel de dispozitive vor fi montate în zilele următoare.
Poliţiştii au primit 100.000 de măşti, 51.000 de perechi de mănuşi şi dezinfectant
Poliţiştii din toată ţara au fost instruiţi de medici pentru a preveni infectarea cu noul virus. În Bucureşti şi în ţară, oamenii legii au primit în total 100.000 de măşti şi peste 50.000 de mănuşi, a declarat, marți, şeful Poliţiei Române, Liviu Vasilescu, citat de Mediafax.
Banii italienilor de pe biletele la meciul Valencia-Atalanta, donaţi Spitalului din Bergamo
Suporterii echipei Atalanta, care fac parte din „Curva Nord Bergamo" şi care şi-au cumpărat bilete pentru meciul de marți seară din optimile Ligii Campionilor, Valencia - Atalanta, au decis ca banii de pe tichete să fie donaţi Spitalului din Bergamo.
Opt noi cazuri confirmate de coronavirus în București, printre care un copil de trei ani și o femeie însărcinată
10 martie e ziua care a adus cel mai mare număr de noi cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus în România. Opt noi pacienți au fost înregistrați azi în Capitală. Trei sunt rudele bărbatului descoperit la spitalul MAI, printre care o femeie însărcinată și un copil de 3 ani. Există și o suspiciune în cazul unui medic rezident de la un spital din Capitală. Direcția de Sănătate Publică a început mai multe anchete epidemiologice care vizează inclusiv ADP sector 4 și Primăria Generală a Capitalei.
Un doctor din Italia susţine că trebuie să aleagă ce pacienţi vor fi trataţi
Un doctor Italian din Lombardia a sugerat că doctorii trebuie să aleagă pe cine să trateze „în funcţie de vârstă şi de starea sănătăţii”.
Tot mai multe cazuri de coronavirus în Europa | Luiza Dinică, jurnalist la Radio Torino: Oamenii se tem că își vor pierde locul de muncă sau că nu își vor primi salariile la timp
Numărul oamenilor infectați cu coronavirus a trecut de 110.000 în întreaga lume. Sunt peste 3.800 de decese provocate de îmbolnăviri. Țara cea mai afectată este China, dar situația este acolo în vizibilă ameliorare, în timp ce Italia asistă la o agravare din cauza căreia au fost luate cele mai drastice măsuri de după Al Doilea Război Mondial.
Numărul deceselor provocate de noul coronavirus la nivel global a depășit 4.000
Peste 4.000 de persoane au murit până acum din cauza coronavirusului. La nivel global, au fost înregistrate 113.009 cazuri de infectare și 4.018 decese.
Ambasadorul României în Italia: Starea comunității românești este în general bună. Președintele Iohannis a transmis un mesaj de solidaritate
Ambasadorul României în Italia, George Gabriel Bologan, a declarat marți dimineață la TVR, că președintele Klaus Iohannis i-a telefonat pentru a se interesa despre situația românilor aflați în Italia și despre modul în care ambasada și consulatul s-au organizat. De asemenea, președintele a transmis un mesaj de solidaritate atât pentru comunitatea românească cât și pentru întreaga Italie.
Măsuri extreme în Italia. Carantina a fost extinsă pe întreg teritoriul țării
Italia extinde măsurile stricte de carantină, care implică și interzicerea de a participa la adunări publice, pe întreg teritoriul țării, a anunțat, luni seara, premierul Giuseppe Conte.

