coronavirus
Ministrul britanic al Sanatii, Sajid Javid, trage un puternic semnal de alarmă.
Număr record de apeluri la 112. "Multe apeluri în care rudele persoanelor pentru care se sună la 112 își manifestă îngrijorarea - la momentul la care ajungem acolo găsim unele persoane decedate"
Presiune fără precedent nu doar pe spitale, ci și pe serviciile de ambulanță. Cu un număr impresionant de apeluri primite în fiecare zi, ambulanțierii și medicii fac față din ce în ce mai greu solicitărilor venite din partea celor care se îmbolnăvesc de COVID. În București, pompierii înregistrează recorduri alarmante privind numărul de bolnavi transportați la spitale.
ALBA IULIA | Un tânăr cu transplant medular, primul pacient cu COVID-19 căruia i s-a administrat terapia cu anticorpi monoclonali
Un tânăr de 22 de ani, care a efectuat în trecut un transplant de măduvă osoasă, este primul pacient cu COVID-19 căruia i s-a administrat terapia cu anticorpi monoclonali la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.
STUDIU | Dintre vârstnicii vaccinaţi, doar cei foarte bătrâni şi deja bolnavi mor de COVID-19
Persoanele vârstnice vaccinate împotriva COVID-19 prezintă o probabilitate foarte mică de a muri din cauza acestei maladii, cu excepţia cazului în care sunt foarte bătrâne şi deja grav bolnave înainte de a se vaccina, potrivit unui studiu italian ale cărui concluzii au fost publicate miercuri, informează Reuters.
Un nou focar de Covid la Spitalul Județean Galați. În ultima săptămână 74 de gălățeni au pierdut lupta cu virusul. Doar 6 dintre ei erau vaccinați.
Spitalul Județean din Galați se confruntă din nou cu un focar de coronavirus. Sunt 12 noi cazuri de infectare raportate printre cadrele medicale și pacienții de la secția de ortopedie.
Mexicul acuză OMS de 'neglijenţă' pentru refuzul de a aproba vaccinul Sputnik
Preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador a acuzat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) de "neglijenţă" pentru refuzul de a aproba vaccinul rusesc Sputnik V şi un ser chinezesc, relatează miercuri France Presse.
În Marea Britanie se răspândește rapid o nouă mutație a tulpinii Delta. Nu se știe încă dacă este responsabilă pentru numărul mare de infectări și spitalizări din ultimul timp
Semnal de alarmă în Marea Britanie, unde o nouă mutație a tulpinii Delta se răspândește rapid. Numărul infectărilor crește accelerat de câteva zile, ajungând la aproape 50.000. Se studiază dacă subtipul AY.4.2. este mai grav decât varianta mamă, Delta. Între timp, Agenția Europeană a Medicamentelor a început evaluarea vaccinului Pfizer pentru copiii între 5 și 11 ani.
“Ne rugam și făceam tot ce a fost posibil”. Cadrele medicale de la Spitalul militar ROL 2, de un an și jumătate în prima linie a pandemiei. Cum se vede lumea din secția de terapie intensivă
"Ne rugam și făceam tot ce a fost posibil". Sunt cuvintele unei asistente medicale din Terapia intensivă a Spitalului militar ROL 2 COVID-19 Aslan, care vorbește despre evoluția răvășitoare a bolii la un tânăr de 49 de ani. "De fiecare dată când intru în tură, îmi doresc să-l găsesc mult mai bine decât l-am lăsat și-mi doresc să se facă bine, să plece acasă", mărturisește Mihaela Ivănică. Printre pacienții pe care îi îngrijește se numără și cei care nu cred în COVID nici măcar când nu pot să respire, dar și cei trecuți de cumpănă, care pot să judece cu mintea lor ce ar fi trebuit să facă pentru a se proteja: să se vaccineze.
EXCLUSIV Comunele buzoiene Odăile, Mugeşti și Pardoşi, rată zero de infectare cu SARS-CoV-2. La Odăile, asistenta medicală i-a învățat pe oameni cum să se protejeze de Covid
Există și comunități în România în care rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2 este zero. În județul Buzău, trei comune nu au raportat niciun caz de COVID în valul 4. Oamenii au înțeles pericolul și s-au păzit de virus cu măști, substanțe dezinfectante dar și prin izolare. Antonia Ioniță și o echipă a Știrilor TVR au mers în aceste locuri și au stat de vorbă cu oamenii.

