Sprijin psihologic pentru pacienții cu COVID-19. ”Am încercat să par puternic acolo, dar când am intrat în spital, primul gând a fost la un sac în care am văzut un pacient băgat"

Cu spitalele arhipline cazurile ușoare de SARS  CoV 2 sunt monitorizate de către medicii de familie. Pe lângă tratamentul pentru noua boală de cele mai mult ori medicul devine și sprijin pentru pacient atunci când trece prin diferite stări de teamă sau panică generate de boală. Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

Klaus Iohannis: Stigmatizarea, discriminarea și abuzurile, nu pot fi sub nicio formă tolerate. Bătaia nu e ruptă din rai!

Preşedintele Klaus Iohannis va susţine, vineri, o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului. El a transmis că stigmatizarea, discriminarea și abuzurile, nu pot fi sub nicio formă tolerate iar bătaia nu e ruptă din rai! Președintele a abordat si subiectul pandemiei de COVID-19 și a cerut respectarea cu strictețe a măsurilor. În privința vaccinării, președintele a spus că este o chestiune de securitate națională.

Alexandru Rafila crede că este foarte posibil să apară al treilea val de infectări cu noul coronavirus în lunile februarie-martie

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, profesor doctor Alexandru Rafila, crede că este foarte posibil să apară al treilea val de infectări cu noul coronavirus în lunile februarie-martie, dar că depinde de măsurile de sănătate publică şi de măsurile individuale de protecţie dacă acesta va fi mai mare sau mai mic.

Testare masivă pentru depistarea persoanelor infectate în Spania

În ciuda restricțiilor, Andalucia și Catalonia continuă să fie cele mai afectate regiuni din Spania. Se fac teste masive în aproape toată țara și din ce în ce mai multe persoane fug de viață de oraș, plină de restricții pentru liniștea de la sate.

Carantina în Alba Iulia și în cinci localități din județ

Sunt peste 10 cazuri la mia de locuitori în orașul Marii Uniri. Limitarea circulației este importantă. Au fost filtre de poliție la intrările în cele șase orașe carantinate. A fost stabilit și un program special pentru magazine.