Tolontan, despre raportul prezentat de ministrul Sănătății: A încercat într-un fel confuzant pentru public să amăgească pe toată lumea. Lipsesc 5.000 de oameni morți de COVID pe care statul nu i-a comunicat publicului

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a prezentat, joi, raportul Comisiei privind diferențele de raportare a deceselor la persoane cu COVID-19, în anul 2020 și a vorbit despre diferențe de până la 500 de cazuri între informațiile transmise de un spital pe diferite platforme. Jurnalistul Cătălin Tolontan a declarat în Ediție Specială, la TVR 1, că ministrul a încercat să amăgească pe toată lumea, fiind vorba despre o raportare din care lipsesc 5.000 de oameni care au murit de COVID, reprezentând o diferență de 25% între cele două baze de date.

Capitala intră oficial în scenariul verde. Sălile de spectacol şi restaurantele la interior pot funcţiona cu capacitate de 50 la sută

Este oficial, de la miezul nopții Capitala intră în scenariul verde după două săptămâni în care rata de incidență a infectării a rămas stabil descrescătoare. Sălile de spectacol şi restaurantele la interior pot funcţiona cu capacitate de 50%, faţă de 30% în prezent, a declarat, joi, prefectul Capitalei, Alin Stoica, după şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.

COVID-19 | Varianta indiană a virusului, detectată în 44 de ţări (OMS)

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a detectat varianta care stă la originea exploziei numărului de cazuri de COVID-19 din India în zeci de alte ţări din întreaga lume, a anunţat miercuri agenţia pentru sănătate din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), relatează AFP.

ARAD | Autoritățile vor amenaja puncte de vaccinare la frontieră, în PTF Nădlac I şi Nădlac II

Autorităţile judeţene din Arad vor amenaja la graniţa cu Ungaria, în Punctele de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac I şi Nădlac II, puncte temporare de vaccinare anti-COVID-19, după ce s-a constatat că tot mai mulţi români care lucrează în străinătate sau au locuinţe în Ungaria vin în ţară doar pentru a se imuniza, inclusiv străini cetăţeni ai Uniunii Europene.