Anchetă după moartea unui bărbat vaccinat cu AstraZeneca. Serul a fost din lotul cu probleme în Italia

Bărbatul de 47 de ani din Târgu Jiu care a murit în 1 martie, la o zi de la vaccinarea împotriva COVID, fusese vaccinat cu ser AstraZeneca din lotul ABV 2856 oprit de la utilizare în Italia, a confirmat, vineri, DSP Gorj.  O relație de cauzalitate directă cu vaccinul este greu de stabilit, a declarat la TVR, secretarul de stat la Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan.

Stația de oxigen de la Staționarul 3, al Spitalului Județean de Urgență Reșița, va fi repusă în funcțiune. Reabilitarea infrastructurii de oxigen va începe în aproximativ două săptămâni

Stația de oxigen de la Staționarul 3 al Spitalului Județean de Urgență Reșița, destinat exclusiv tratării cazurilor de COVID-19, va fi repusă în funcțiune. Consiliul Județean a alocat sumele necesare, iar lucrările privind reabilitarea infrastructurii de oxigen vor începe în aproximativ două săptămâni.

Beatrice Mahler, managerul Inst. "Marius Nasta": Acum, presiunea e mare nu doar pe partea de COVID, ci și la pacientul cronic. S-a observat un număr mare de pacienți care vin la spital cu cancere pulmonare şi tuberculoză - "forma extinsă"

Managerul Institutului "Marius Nasta", Beatrice Mahler, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că toate paturile din instituţia medicală - atât în zona COVID cât şi non-COVID - sunt ocupate, arătând că, în ultimele zile, s-a observat un număr mare de pacienți care se prezintă la spital cu cancere pulmonare şi tuberculoză - "forma extinsă".

Pandemia de Covid-19 face ravagii în toată lumea, la un an de la declararea oficială

S-a împlinit un an de la declararea oficială a pandemiei de COVID-19. Boala, care a ucis peste două milioane de oameni în toată lumea, face noi victime. În Brazilia s-au înregistrat două mii de morţi în ultimele 24 de ore, şi peste 80 de mii de infectări. Iar în Polonia încă două regiuni au fost declarate zone roşii şi au fost adoptate restricţii severe.

COVID-19 | Tulpina braziliană, mult mai agresivă. Peste 60% din persoanele care au trecut prin boală se pot reinfecta

Tulpinile apărute în timpul pandemiei îngrijorează specialiștii! Tulpina din Anglia, Brazilia sau Africa de Sud sunt tulpini mult mai agresive care au ajuns să fie descoperite și în România. După un an de pandemie, virusul pare că nu se mai oprește. Oamenii sunt epuizați, carantinele vin una după cealaltă, iar spitalele sunt pline. Singurele recomandări pe care le au specialiștii sunt aceleași. Să respectăm regulile de până acum, distanțare fizică, masca și igiena strictă, iar carantina trebuie luată în serios pentru a nu suprasolicita spitalele.