Elevii din Vâlcea, testați pentru coronavirus. Ce spun părinții

Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea a început să distribuie teste rapide pentru depistarea virusului COVID -19 în toate unităţile de învăţământ care au cabinete medicale. Vor fi testaţi elevii şi profesorii care prezintă simptome specifice virusului COVID 19. Testarea se va face însă doar în anumite condiţii, anunţă autorităţile.

În prima linie, pe frontul COVID-19. Pompierii, front comun cu paramedicii SMURD. Împreună au strâns mii de intervenții specifice pandemiei

Pandemia ne-a schimbat radical viața în ultimul an. Cei aflați în prima linie, expuși oricând riscului de infectare cu noul coronavirus, fac acum bilanțul unor luni pline de intervenții. De la accidente ori incendii, pompierii au făcut front comun cu paramedicii SMURD și au strâns mii de intervenții  specifice pandemiei.

Aproape 4 mii de cazuri noi de infectări, record pentru ultima lună. Specialiștii: al treilea val al epidemiei nu poate fi evitat

România s-a apropiat astăzi de pragul de 4 mii de infectări într-o singură zi. Este cel mai mare număr de cazuri noi din ultima lună. De astazi, autoritățile au inclus și focarele în raportarea zilnică. Iar specialiștii avertizează că vine valul al treilea al epidemiei. Potrivit Institutului de Sănătate Publică, pe 20 martie, România ar putea înregistra chiar şi 9 mii de cazuri noi.

Statelor UE li s-au oferit de către escroci 400 de milioane de doză "fantomă" de vaccinuri anti-COVID-19

Escroci neprecizaţi au oferit 400 de milioane de doze împotriva COVID-19 care valorau în jur de 3 miliarde de euro unor ţări membre ale Uniunii Europene, au declarat doi oficiali europeni, ilustrând modul în care infractorii încearcă să facă profit de pe urma campaniei de vaccinare care bate pasul pe loc din cauza crizei de vaccinuri, relatează Reuters.

Eficacitatea de 94% a vaccinului anti-COVID de la Pfizer-BioNTech, confirmată printr-un studiu israelian de mare amploare

Vaccinul Pfizer-BioNTech are o eficacitate de 94% împotriva cazurilor simptomatice de COVID-19, potrivit unui studiu de mare amploare realizat în Israel şi publicat miercuri, care a confirmat datele furnizate de studiile clinice ale producătorului şi rolul crucial al campaniilor de vaccinare în încheierea pandemiei de coronavirus, informează AFP.