O regizoare din Târgu Mureș acuză lipsa de reacție a instituțiilor după ce a cerut, fără rezultat, ca familie să-i fie testată de COVID, iar bunica a decedat în casă

Caz revoltător la Târgu Mureș. O familie cu simptome de Covid 19 acuză lipsa de reacție a instituțiilor după ce a cerut, fără rezultat, să fie testată. Direcția de Sănătate Publică precizează că familia nu se încadra în definiția de caz, iar ambulanța spune că nu a primit nicio solicitare de testare. E cazul regizoarei Crista Bilciu, care a făcut publică situația pe o rețea de socializare, disperată că bunica ei a murit și nu poate să o îngroape. 

Lipsurile sistemului sanitar, accentuate de criza covid: nu sunt mijloace tehnice suficiente, nici personal calificat

Uşor de zis, greu de făcut. Asta se poate spune despre soluţia privind creşterea gradului de testare pentru Covid-19. Deşi metoda e considerată un mod de a controla pandemia, piedicile întâmpinate sunt considerabile. Lipsa de personal cântăreşte cel mai greu în spatele unui sistem medical extrem de împovărat. Sunt zone în tară unde autorităţile vor să apeleze la ambulanţele private sau chiar la Armată pentru a ajunge mai repede la domiciliul bolnavilor.

În timp ce premierul anunţă că ţara nu intră în carantină, medicii propun măsuri alternative. Dr. Octavian Jurma: „Noi deja ne infectăm în casele noastre acolo unde avem falsul sentiment de siguranţă”

Cu peste 6.500 de cazuri noi de COVID şi peste 900 de pacienţi în stare gravă la Terapie Intensivă, România a atins noi recorduri absolute care sufocă sistemul sanitar. Harta se înroşeşte pe zi ce trece din cauza numărului tot mai mare de infectări. Trei judeţe au deja peste patru cazuri la mia de locuitori. În timp ce premierul anunţă că ţara nu intră în carantină, medicii propun măsuri alternative. Ei avertizează că virusul e tot mai aproape de familia fiecăruia.