Covid-19
Faţă în faţă cu explozia numărului de cazuri, autorităţile caută proceduri pentru a grăbi diagnosticarea si tratamentul pentru bolnavii de coronavirus.
Vor fi emise noi reguli de internare pentru bolnavii de COVID-19, a anunțat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru
Ministerul Sănătății pregătește noi reguli de internare pentru bolnavii de covid. Asimptomaticii şi cei cu forme uşoare nu vor mai sta internaţi, tocmai pentru a lăsa locul persoanelor cu risc crescut și forme mai grave. Anunţul a fost făcut de ministrul Nelu Tătaru, care a făcut încă o dată apel la respectarea regulilor.
COVID-19 | Bilanț: 2880 de cazuri noi de persoane infectate în ultimele 24 de ore. 53 de decese, între care și un copil. 539 de noi infectări în Capitală
Până astăzi, 11 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 155.283 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 117.942 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.880 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Directorul Filarmonicii de Stat din Tîrgu Mureş, Vasile Cazan, confirmat cu COVID-19, a murit în spital
E doliu la Filarmonica de stat din Tîrgu Mureș, al cărei director se numără printre vicimele COVID-19. Vasila Cazan avea 68 de ani și conducea instituția de mai bine de două decenii. Muzicianul suferea și de alte boli. Este al doilea mare dirijor ucis de această boală, după Camil Marinescu, de la Filarmonica "George Enescu" din Capitală, care a murit în iulie.
Comisarul european pentru inovaţie, Mariya Gabriel, este infectată cu noul coronavirus
Comisarul european pentru inovaţie, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, Mariya Gabriel, a anunţat sâmbătă că a fost testată pozitiv pentru COVID-19 în urma unui al doilea test pe care l-a efectuat după ce a fost contact al unei persoane infectate din echipa sa.
Polițiștii și jandarmii au făcut controale la Cluj-Napoca în zona de baruri și cluburi. De luni acestea vor fi închise, din cauza numărului crescut de infectări cu SARS-CoV-2
Tot mai multe judeţe anunţă noi restricţii, din cauza exploziei de cazuri Covid. La Cluj autorităţile au decis să închidă chiar de luni restaurantele, barurile, sălile de jocuri, teatrele si cinematografele. Măsura se va aplica în municipiul Cluj-Napoca și în localităţi limitrofe. Şi va fi menţinută pentru cel putin 10 zile. Primele controale au început deja de azi noapte.
Maratonul București a fost anulat după ce rata de infectare în Capitală cu noul coronavirus a atins 2,28 la mie
Maratonul București a fost anulat, sâmbătă, de Ministerul Tineretului și Sportului, după ce rata de infectare cu SARS-CoV-2 a atins 2,28 la mia de locuitori.
COVID-19 | Bilanț: 3517 de cazuri noi de persoane infectate și 59 de decese în ultimele 24 de ore. 564 de noi infectări în Capitală
Până astăzi, 10 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 152.403 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 116.628 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.517 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Satul Dobra din județul Dâmbovița a intrat în carantină pentru 14 zile. Masca de protecție este obligatorie în toate spațiile publice
Satul Dobra din județul Dâmbovița a intrat, vineri seara, de la ora 22.00, în carantină pentru 14 zile, potrivit unui ordin al șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. În satul Dobra, rata de infectare cu virusul SARS-COV-2 a ajuns la 7,3 la 1.000 de locuitori. Cele mai multe cazuri sunt în primărie, unde sunt confirmate pozitiv 14 persoane. Oamenii au fost luaţi prin surprindere de această măsură.

