Covid-19
Până astăzi, 19 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 111.550 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 89.119 de pacienți au fost declarați vindecați, anunță Grupul de Comunicare Strategică. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.333 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Caz probabil. INSP a actualizat definiţiile de caz pentru COVID-19
Este oficial! Lipsa gustului sau a mirosului e semn foarte probabil de COVID-19. Acest simptom apare în noua definiție de 'caz probabil' dată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, după modelul aplicat de Organizația Mondială a Sănătății. Autoritățile au actualizat şi celelalte definiţii de caz.
Singurul spital ROL3 din România şi din sud-estul Europei a primit autorizaţia de funcţionare
Singurul spital ROL3 din România şi din sud-estul Europei, amplasat la Iași, a primit autorizaţia de funcţionare, unitatea fiind construită în cinci luni.
Secția de ATI a Spitalului Sfânta Maria din București, închisă. Trei angajați au fost depistați cu Covid
Secția ATI a Spitalului Clinic Sfânta Maria din București a fost închisă, după ce trei angajați au fost depistați cu Covid, informează Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), conform Mediafax.
Mai multe țări din Europa înăspresc restricțiile în contextul creșterii numărului de noi infectări cu Sars CoV 2
Pe fondul creșterii galopante a numărului de noi infectări în Europa, mai multe țări înăspresc de astăzi restricțiile. În Spania, în regiunea capitalei, Madrid, se instituie carantină în anumite zone. La fel în Marea Britanie, în nord-estul Angliei. Organizația Mondială a Sănătății atrage atenția că reducerea perioadei de carantină, de la 14 la 10 zile, așa cum au hotărât unele țări, nu e o decizie înțeleaptă.
COVID-19 | Bilanț: 1.527 de cazuri noi de persoane infectate și 48 de decese în ultimele 24 de ore în România. La ATI sunt internați 447 de pacienți .
De ieri până astăzi, au fost înregistrate 1.527 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv și 48 de decese (28 bărbați și 20 femei).
Medicament coreean împotriva COVID-19, testat inclusiv în România
Un nou tratament împotriva COVID-19, dezvoltat de o companie sud coreeană, va fi testat inclusiv în România.
Cehia a înregistrat peste 3000 de cazuri de COVID-19 într-o zi
Numărul de infectări cu noul coronavirus a crescut în ritm accelerat în Republica Cehă, care a raportat vineri peste 3.000 de cazuri într-o singură zi, relatează Reuters.
OMS: Sunt mai mari şansele să câştigi la loto decât să scapi de infecţia Covid-19
Organizzația Mondială a Sănătății avertizează că şansele de a scăpa de infecţia cu COVID-19 sunt foarte mici. Doar măsurile de protecţie şi un vaccin pot ajuta. Numărul spitalizărilor la nivel mondial a crescut foarte mult.

