Proiect de lege: măști gratuite

Mai mulţi parlamentari PSD şi Pro-România au întocmit un proiect de lege care prevede ca fiecare român să primească gratuit, din partea statului, câte 30 de măşti de protecţie. Acestea ar urma să fie distribuite de autorităţile publice locale.

Cum simt vârstnicii izolarea: ”Cam greu ne adaptăm mai ales că avem un tonus numai când ieșim afară”. ”Sunt de acord cu relaxarea, dar să nu se răspândească iar”

Obişnuiţi cu plimbări zilnice, fie prin parc, fie la cumpărături, izolarea a dat peste cap tabieturile vârstnicilor. Pentru mulţi dintre ei, această perioadă a fost extrem de grea, în special pentru cei singuri care socializau doar când ieşeau din case. Relaxarea restricţiilor îi bucură, dar îi şi nelinişteşte, pentru că nu ştiu cât de sigur va fi să iasă afară.

Linie telefonică de ajutor pentru persoanele care au probleme de anxietate, depresie sau de comunicare cu copilul. Interviu cu medicul Radu Teodorescu

Linie de ajutor, Help Line, disponibilă la numărul de telefon (031) 9103, zilnic, între orele 10 și 19, pe durata pandemiei de COVID-19,  pentru persoanele care au dificultăți în a gestiona problemele de anxietate, depresie sau de comunicare cu copilul. La inițiativă Spitalulului "Prof. Dr. Al. Obregia", specialiștii oferă consiliere pentru anxietate și alte probleme psihologice ce pot apărea în contextul situației actuale.

Coronavirus: Cazurile raportate de China ar fi fost mult mai multe dacă definiția COVID-19 ar fi fost utilizată mai devreme

China ar fi raportat de patru ori mai multe infecţii cu noul coronavirus dacă şi-ar fi modificat mai devreme definiţia clinică a COVID-19, conform unui studiu publicat joi, citat de agenţia DPA. Realizat de oameni de ştiinţă din Hong Kong şi publicat în jurnalul medical The Lancet, studiul vine pe fondul acuzaţiilor aduse de politicieni din Statele Unite şi alte ţări occidentale, conform cărora China ar fi mascat amploarea epidemiei şi nu ar fi împărtăşit informaţii. 

Germanii lasă pungi cu mâncare și articole de strictă necesitate pe garduri

Foarte mulți germani vor să ajute în actuala criză medicală provocată de COVID 19, dar mulți nu știu cum. Așa că o organizație din Berlin a înființat un site prin intermediul căruia să coordoneze eforturile celor care vor să întindă o mână de ajutor oamenilor care trec prin momente grele.