Covid-19
Franța este una dintre cele mai afectate țări de epidemia de coronavirus. Iar câțiva dintre românii care locuiesc și muncesc acolo s-au infectat cu noul virus. Despre situația din Franța și despre cum îi ajută autoritățile române pentru românii de acolo a vorbit la TVR Luca Niculescu, amabasadorul României la Paris.
Încă 13 pacienți infectați cu coronavirus au murit în România. Bilanțul ajunge la 197 de decese
Noul bilanţ a fost transmis de Grupul de Comunicare Strategică. Este vorba despre încă 13 persoane.
Construcția mini-spitalului exterior al Institutului Clinic Fundeni, format din containere, este aproape gata
Cele cinci containere care formează prima fază a proiectului unității speciale de triaj exterior a pacienților suspecți de infecție cu SARS-CoV-2 au fost amplasate în curtea spitalului.
Mexic. Cartelurile de droguri distribuie alimente, pe fondul pandemiei
Presupuşi membri ai cartelurilor de droguri au distribuit alimente locuitorilor a două oraşe din Mexic, pe fondul pandemiei de coronavirus, a relatat luni presa locală, citată marţi de dpa.
Situație fără precedent la terminalul “Sosiri” al Aeroportului Henri Coandă: astăzi nu este programat nici măcar un zbor
Orașe în carantină, aeroporturi închise, zboruri anulate. Nimeni nu mai vine, nimeni nu mai pleacă de pe cel mai mare aeroport din țară.
Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de afaceri, Virgil Popescu: 50 de companii românești produc echipamente de protecție pentru personalul medical
Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de afaceri, Virgil Popescu, a declarat la TVR că în prezent în România sunt 50 de companii românești care produc măști, combinezoane, halate pentru personalul medical. Virgil Popescu a mai spus că, Romarm, compania Ministerului Economiei, este în curs de aducere a patru linii de producție de măști FFP2 și va produce 500 de mii de bucăți pe zi, producția totală în Români urmând să fie de un milion de măști pe zi.
Hunedoara. Conducerea Spitalului Județean de Urgență din Deva a demisionat
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva, Silviu Didilescu, şi directorul medical, Claudiu Antal, au demisionat din funcţii, din motive care urmează să fie prezentate public, informaţia fiind confirmată de Biroul de presă al Prefecturii Hunedoara.
Un oraș din Spania în care autoritățile au impus imediat izolarea nu are niciun caz de infectare
În Spania, țară greu lovit de pandemia de COVID 19, există un oraș care nu are niciun caz de infectare. Zahara de la Sierra, orășel din Andalusia, a luat măsuri imediat.
Ministrul Educaţiei: Data exactă privind reluarea cursurilor, în funcție de evoluția pandemiei. Probele scrise pentru EN și BAC ar putea fi organizate în iulie. Situația școlară se va încheia cu minimum 2 note
Examenul de capacitate și bacalaureatul se vor susține după 1 iulie, a anunțat ministrul Educației dar programa nu va cuprinde materia aferentă semestrului al doilea. Simulări nu vor mai exista în acest an și au fost anulate și toate celelalte concursuri și olimpiade școlare. Școlile vor rămâne închise cel puțin până pe 16 mai, când expiră starea de urgență. Monica Anisie a precizat că testele se vor da numai din materia parcursă până la 11 martie, când au fost închise școlile. Și asta din cauza faptului că în multe comunități din țară nu se pot susține cursuri online.

