Sfaturi și recomandări pentru credincioși în plină pandemie de coronavirus. Slujbe religioase în aer liber, ajutor pentru persoanele aflate în nevoie

Preoții și credincioșii trebuie să respecte regulile luate de autorități pentru a preveni și limita răspândirea noului coronavirus. Astfel, se vor muta în aer liber și se va limita numărul persoanelor care pot participa. Există și varianta ca slujbele să fie transmise pe internet. În plus, cei aflați în nevoie în această perioadă vor fi ajutați.

Șantierele intră în pauză de lucru, constructorii cer ajutor. Mulţi patroni trebuie să rezolve şi problema angajaţilor asiatici

Măsuri radicale de protecţie se iau şi pe şantiere. Fie autorităţile, fie patronii opresc lucrările pentru a-i proteja pe muncitori. Pe şantierele mici încă se lucrează, dar nimeni nu ştie pentru cât timp. Patronii aşteaptă ajutor din partea autorităţilor, pentru că sectorul construcţiilor era pe val, a crescut cu 40 la sută faţă de perioada similară a anului trecut şi are peste 400.000 de angajaţi.

Haos în traficul rutier după ce UE a închis frontierele

Aproximativ 80.000 de cetățeni ai UE se află în diferite locuri din lume așteptând să revină acasă în contextul epidemiei de coronavirus. Liderii UE au închis frontierele externe ale Uniunii pentru 30 de zile.

Guvernele din toată lumea iau măsuri fără precedent în lupta cu noul coronavirus

Peste 200 de mii de îmbolnăviri și 8419 decese. Acesta este bilanțul, la nivel mondial, al pandemiei provocate de coronavirus. În Italia, focarul european, țara cel mai greu lovită de coronavirus, sunt în total peste 35 de mii de infectați, iar numărul deceselor a depășit 2900. Guvernele din toată lumea iau măsuri fără precedent în lupta cu virusul. Ungaria a anunțat că toți cei care au împrumuturi la bancă - persoane fizice sau juridice - vor fi scutiți de plata ratelor până la sfârșitul anului.