Un ofițer SRI a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus

Un ofițer SRI a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus. Directorul Serviciul Român de Informații Eduard Hellvig a dispus înființarea unei comisii la nivelul Serviciului care va monitoriza permanent implementarea tuturor măsurilor necesare pentru limitarea răspândirii noului virus.

Italia, paralizată de noul coronavirus. Autoritățile anunță posibile noi restricții

E pandemie! Organizația Mondială a Sănătății a declarat starea de pandemie, din cauza răspândirii masive a coronavirusului. Românii care sunt în Italia și nu pot reveni acasă pot cere sprijinul Ministerului Român de Externe. Autoritățile au început identificarea și localizarea cetățenilor români care sunt în Italia în tranzit, în drum spre România sau în vacanță. Până acum, 30 de persoane au contactat ambasada și consulatele. Toată Italia e în carantină, dar guvernul de la Roma a anunțat că e posibil să aplice și alte restricții. Numărul imbolnavirilor în Peninsulă a depășit 10 de mii. Iar 631 de oameni au fost răpus de coronavirus în Italia.

Mama unei eleve de la Școala 56 din Capitală, infectată cu COVID-19

Situație îngrijorătoare la Școala 56 din Capitală. Mama unei eleve de clasa întâi a fost depistată pozitiv cu COVID-19. Astăzi, inspectorii Direcției de Sănătate Publică au testat și fetița, dar și pe bunicii acesteia și acum se așteaptă rezultatele. Problema este că eleva a mers la școală inclusiv ieri.

Tot mai multe companii și-au trimis angajații să lucreze de acasă

De teama coronavirusului, tot mai multe companii și-au trimis angajații să lucreze de acasă. Primele care au luat măsuri sunt corporațiile din IT și comunicații în care munca la domiciliu era deja o practică uzuală. Economiștii nu exclud însă ca firme din producție, comerț și transporturi, în care nu este posibil lucrul la distanță să își oprească activitatea. Peste 70% dintre agenții economici nu au încă o strategie pentru astfel de situații de criză, arată un studiu.

COVID-19 | Țările europene impun măsuri fără precedent

În Bulgaria s-a anunțat primul deces provocat de coronavirus. Ungaria îşi închide frontierele pentru persoanele venite din Italia, China, Coreea de Sud şi Iran. Peste tot în Europa se iau măsuri speciale de protecție. Sunt suspendate curse aeriene, se închid unități de învățământ, se interzic evenimente publice.