credincioşi
A început pelerinajul anual la Mecca dar, anul acesta, nu mai sunt mase uriașe de oameni. Autoritățile saudite au limitat la 1000 numărul pelerinilor.
Reguli obligatorii pentru credincioșii care asistă la slujbele oficiate în biserici
Sunt restricții și reguli stricte de protecție și pentru credincioșii care participă la slujbele religioase. Astăzi, duminică, majoritatea bisericilor au fost pline.
Premierul Ludovic Orban: Decizia de deschidere a bisericilor trebuie luată cu precauție maximă
Premierul Ludovic Orban a anunțat duminică seara că a discutat cu Patriarhul despre redeschiderea bisericilor, însă "această decizie trebuie luată cu precauție maximă". Șeful executivului a precizat că pentru o astfel de hotărâre este necesar ca răspândirea virusului să fie la nivel minim.
Credincioşii catolici sărbătoresc Rusaliile, sau pogorârea Duhului Sfânt peste sfinții apostoli
În fiecare an zeci de mii de credincioşi din ţară și de peste hotare porneau la drum către Şumuleu Ciuc în cel mai mare peLerinaj catolic din sud estul Europei.Locul a fost vizitat anul trecut chiar de Papa Francisc. Pandemia a anulat acum pelerinajul.Totuși 500 de persoane au participat. Printre ei, un pictor din Joseni care a dus cu el și rugăciunile altor credincioşi.
Hram la Mănăstirea Neamț, sub semnul stării de alertă
După două luni în care porțile au fost închise pentru enoriași, curtea Mănăstirii Neamț a fost din nou plină cu credincioși. Înălțarea Domnului, una dintre cele mai importante sărbători pentru creștini este și hramul lăcașului monahal. Vremea nu a fost favorabilă, dar bucuria de a fi la biserică i-a ținut pe oameni uniți în rugăciune.
Slujba de Înviere a fost oficiată, din nou, la Constanța. Mulți enoriași nu au respectat regulile de distanțare și nu au purtat măști
Slujba de Înviere a fost oficiată, din nou, azi-noapte în bisericile și mânăstirile de la malul mării. Oamenii au fost chemaţi să primească Lumină, la mai bine de cinci săptămâni de la sărbătorile pascale. Pentru mulţi enoriaşi, regulile au dispărut brusc în proximitatea bisericilor, nu au mai păstrat distanţa între ei şi nici nu au purtat măşti de protecţie. Mai mult, Înaltpreasfinţitul Teodosie i-a şi împărtăşit pe cei care au ţinut post, contrar recomandărilor Bisericii Ortodoxe care a transmis că adevărata slujbă a Învierii din acest an a fost oficiată în noaptea de Paști, iar deciziile arhiepiscopului Tomisului sunt asumate integral de acesta. Peste două sute de polițiști și jandarmi au stat în apropierea lăcașelor de cult pentru a asigura ordinea și liniștea pubilică, dar, chiar și așa, au existat și incidente.
Arhiepiscopia Tomisului a anunțat programul slujbei de Înviere care va avea loc în această noapte
În noaptea de marți spre miercuri (26 spre 27 mai), în bisericile și mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va oficia slujba de Înviere. Arhiepiscopia Tomisului a publicat pe pagina de Facebook programul ”noii” Învieri. Într-un comunicat, Patriarhia Română arată că decizia Permanenţei Arhiepiscopiei Tomisului, referitoare la oficierea, în noaptea de 26 spre 27 mai, a slujbei denumite Odovania Învierii, este luată exclusiv în virtutea principiului autonomiei eparhiale şi asumată integral doar de ierarh şi de forul bisericesc local.
Slujba de Paște, oficiată în noaptea de Înălțare. Arhiepiscopia Tomisului va împărți Lumina Învierii. Reacția Patriarhiei
Decizie neobișnuită la Arhiepiscopia Tomisului. Săptămână viitoare, cu o noapte înainte de Înălțare, în bisericile și mănăstirile din Constanța va fi oficiată slujba de Paști, iar preoții vor împărți Lumina Învierii.
ÎPS Pimen va fi înmormântat mâine
Sicriul cu trupul ÎPS Pimen a fost dus aseară la mănăstirea Sf. Ioan cel Nou din Suceava. Acolo se va ține slujba de înmormântare. Cortegiul a fost așteptat în curtea mănăstirii de zeci de preoți, călugări și credincioși. Părintele va fi înmormântat mâine, la mănăstirea Sihăstria Putnei, așa cum i-a fost dorința.

