Marea Britanie are în plan un împrumut în valoare de 400 de miliarde de lire sterline

Marea Britanie va anunța săptămâna viitoare un plan colosal de împrumut, în valoare de 400 de miliarde de lire sterline. Detaliile vor fi prezentate de ministrul Finanțelor, care s-a referit la cheltuieli provocate de pandemie și la un Crăciun altfel, în acest an. Perioada sărbătorilor coincide și cu prima etapă a vaccinării anticovid.

Tot mai mulți români au restanțe la bănci

Sub presiunea crizei sanitare, tot mai mulți români au restanțe la bănci. Numărul acestora a crescut cu 9 la sută în aprilie față de începutul anului. Și nu i-am pus la socoteală pe cei peste 300 de mii de români care și-au amânat plata ratelor până la sfârșitul anului. Momentul adevărului va fi în 2021 când, vor fi cu aproape 50 la sută mai mulți restanțieri, după cum estimează specialiștii.

Florin Cîțu: 152.000 de persoane au beneficiat de amânarea ratelor. Sergiu Oprescu: În Programul IMM Invest, Băncile au primit cereri, într-o săptămână, cât primeau în șase luni

Peste 150.000 de români au beneficiat de prevederile amânării ratelor bancare ca urmare a efectelor epidemiei de coronavirus.  În schimb, pâna acum, în ciuda zecilor de mii de cereri, doar 700 de IMM-uri au primit finanţare prin programul IMM Invest. Într-o întâlnire de lucru, Ministerul Finanţelor şi băncile au căutat soluții pentru a accelera cele două programe financiare.