Familia Regală este în noaptea Învierii în mijlocul românilor din Danemarca

Familia Regală va fi în Noaptea Învierii în mijlocul românilor din Danemarca şi va participa la slujba de la Biserica Ortodoxă Română din Copenhaga. Majestatea Sa Margareta și Principele Radu sunt primiți sâmbătă de Regina Margareta a doua a Danemarcei. Un reportaj, în exclusivitate pentru TVR, semnat de Camelia Csiki.

Familia Regală a României s-a întâlnit cu preşedintele Croaţiei

O sută de copii nevoiași din România își vor petrece, gratis, vacanțele în Croația, anul viitor, iar cele două țări vor colabora în domeniul economic și educațional. Sunt proiecte pe care Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române și Principele Radu le-au pus la punct cu președintele Croației  și primarul Zagrebului.

Volum regal dedicat Centenarului. Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au scris istoria Coroanei Române

Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principele Radu au lansat un volum regal dedicat Centenarului. Titlul cărţii, „Susține cu a ta mână Coroana Română", a fost inspirat de un vers din Imnul Regal, scris în 1881 de Vasile Alecsandri. Volumul, cu o grafică excepțională, este o istorie a Coroanei Române de la înființarea ei până în zilele noastre.