85 de percheziții, în șapte județe, la suspecți de contrabandă

Se desfăşoară percheziţii ample la această oră în 7 judeţe din ţară. 200 de polițiști, 100 de jandarmi și 40 de luptători de acțiuni speciale efectuează 85 de percheziții domiciliare în județele Vaslui, Suceava, Neamț, Iași, Bacău, Constanța și Dâmbovița. Suspecţii sunt bănuiţi de contrabandă calificată.

Alertă de inundații: Râuri din 17 județe, sub Cod galben până miercuri dimineață

Hidrologii au emis, luni, o avertizare Cod galben de inundații, valabilă pe râuri din 17 județe din țară de marți ora 6:00 până miercuri ora 10:00.  Se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție.

Măsuri suplimentare de protecție | Masca devine obligatorie și în aer liber în cinci județe: Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Galați și Iași

De astăzi, masca devine obligatorie și în aer liber, în zonele aglomerate, în mai multe județe. Pe listă sunt deocamdată Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Galați și Iași. Tot mai multe autorități locale impun această măsură, chiar și la ştranduri și piscine, nu doar pe stradă sau în piețe. Și în Capitală ar putea să fie luată o astfel de decizie pentru zona pietonală din Centrul Vechi.

Apele Dâmboviței, acoperite de alge. Primarul Capitalei acuză Ministerul Mediului și Apele Române, ministerul dă vina pe stația de epurare Glina, iar Apele Române pe caniculă

În loc să fie un obiectiv de agrement, care să atragă locuitorii Capitalei, Dâmboviţa este de-a dreptul respingătoare. Suprafaţa apei este acoperită de alge. Primarul acuză Ministerul Mediului şi Apele Române că nu curăță râul. În replică, ministerul dă vina pe stația de epurare de la Glina, iar cei de la Apele Române pun explozia de vegetație acvatică pe seama caniculei.