Stela Popescu, ultimul interviu pentru TVR

Stela Popescu a acordat ultimul interviu pentru TVR în urmă cu fix o săptămână. Atunci le-a vorbit colegilor de la Cult@rt despre meserie şi despre comedia din zilele noastre. Întregul interviu va fi difuzat la TVR 3, pe 12 decembrie, de la ora 22.

Colegii și prietenii i-au adus un ultim omagiu actriței Olga Tudorache, la Teatrul Național din București

Actori, regizori, foşti studenţi şi oameni simpli au venit, la Teatrul Naţional din Bucureşti, să-şi ia rămas bun de la actriţa Olga Tudorache. Sicriul cu trupul neînsufleţit al Marii doamne a teatrului românesc a stat în foaierul Sălii Mari câteva ore. Acolo au plâns-o şi au vegheat-o rând pe rând cei care au iubit-o. Alexandru Avram, fiul actriţei, a venit din America, şi a plâns aproape tot timpul.

A murit Mircea Ionescu Quintus. Seniorul liberal avea 100 de ani

Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a murit astăzi, la vârsta de 100 de ani. Seniorul liberal a rămas implicat în viaţa partidului până la sfârşit. Era prezent la toate reuniunile importante şi avea mereu câte o vorbă de duh pentru mai tinerii săi colegi. Nici nu e de mirare, având în vedere că 80 de ani din viaţa sa de poveste au fost dedicaţi liberalismului. Mircea Ionescu Quintus va fi înmormântat, luni după-amiază, la Ploieşti. Urmăriți în Galeria media materiale video din arhivă.