decese
Vești bune pentru portughezi după ce ieri, pentru prima oară după 9 luni, nu a fost raportat niciun deces de COVID. Prima și ultima oară fără morți a fost pe 3 august, anul trecut.
PERU | Număr record de decese asociate COVID-19
Peru a depăşit, pentru prima dată, 400 de decese asociate COVID-19 într-o singură zi, în condiţiile propagării rapide a noii variante braziliene a coronavirusului, transmite luni AFP.
INS | Cele mai multe decese în februarie au avut drept cauză boli ale aparatului circulator și respirator
Cele mai multe decese înregistrate în februarie 2021 au avut drept cauză boli ale aparatului circulator şi respirator, pe locul trei fiind tumorile, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică.
STUDIU | Lumina solară ar putea explica diferențele majore dintre bilanțurile deceselor cauzate de COVID-19
Datele statistice furnizate de ţări grav afectate de pandemia de COVID-19, precum Marea Britanie, Italia şi Statele Unite, sugerează că zonele însorite "sunt asociate cu mai puţine decese provocate de COVID-19", potrivit cercetătorilor de la Universitatea Edinburgh, relatează DPA.
BRAZILIA | A fost depășit pragul de 4.000 de decese zilnice generate de COVID-19
Brazilia a depăşit pragul de 4.000 de decese zilnice legate de COVID-19, la puţin peste două săptămâni după ce s-au înregistrat pentru prima oară peste 3.000 de noi decese zilnice legate de COVID-19, informează dpa.
CORONAVIRUS| Ungaria a înregistrat cel mai mare număr zilnic de decese asociate COVID-19 de la începutul pandemiei
Ungaria a înregistrat marţi 302 decese asociate COVID-19, cel mai mare număr zilnic de decese de la începutul pandemiei, şi 6.700 de cazuri noi de infectare în toată ţara, a anunţat miercuri guvernul ungar, relatează Reuters.
COVID-19 | În Mexic a fost depășit pragul de 200.000 de decese
Mexic, a treia cea mai îndoliată de COVID-19 ţară din lume, după Statele Unite şi Brazilia, a depăşit joi pragul de 200.000 de decese asociate acestei maladii, transmite France Presse.
UNICEF | Pandemia de COVID-19 a contribuit indirect la creșterea mortalității infantile în Asia de Sud, cu 228.000 de decese suplimentare în 2020
Pandemia de COVID-19 este posibil să fi contribuit indirect la creşterea mortalităţii infantile în Asia de Sud în 2020, cu 228.000 de decese de copii suplimentare, 11.000 de decese maternale şi 3,5 milioane de sarcini nedorite, se arată într-un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) publicat miercuri, informează AFP.
Brazilia a înregistrat un nou record zilnic de decese cauzate de COVID-19
Brazilia a înregistrat în ultimele 24 de ore un nou record zilnic de decese cauzate de COVID-19, informează miercuri dpa.

