Circulaţia maşinilor şi motocicletelor zgomotoase pe străzile Capitalei ar putea fi interzisă pe timp de noapte. Proiectul este lansat în dezbatere publică

Circulaţia maşinilor şi motocicletelor zgomotoase pe străzile Capitalei ar putea fi interzisă pe timp de noapte. Cel puţin asta prevede un proiect lansat în dezbatere publică de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Mai exact, este vorba de cele care produc peste 95 de decibeli. O iniţiativă bună, spun reprezentanţii poliţiştilor. Problema este că nu au aparatura necesară pentru a face astfel de măsurători, iar angajaţii Registrului Auto Român, care i-ar putea ajuta, lucrează doar de luni până vineri, de la ora 8. la 16.00.

Bucureștenii din zona Arenei Naționale, deranjați de muzica de la Saga Festival. Autoritățile nu au un raport al poluării fonice

Poluarea fonică produsă de concertele Saga Festival trei nopți la rând a reușit să-i revolte pe mulți bucureșteni care locuiesc în zona Arenei Naționale. De altfel, peste 60 de persoane au reclamat la 112 volumul muzicii. Autoritățile direct răspunzătoare cu respectarea valorilor fonice fie se fac că nu văd problema, fie o pasează de la una la alta.

Nu mai suportă zgomotul și praful de cărbune. Localnicii din apropierea Termocentralei Rovinari vor să fie mutați

Sătui de praf de cărbune și gălăgie, zeci de localnici dintr-un sat din Gorj au ajuns la limita răbdării și cer să fie expropriați. Oamenii locuiesc la câteva sute de metri distanță de Termocentrala Rovinari. Sunt exasperați de zgomotul care vine de acolo care, la ultimele măsurători, era aproape dublu față de limitele admise. Până acum, doar câteva case au fost demolate și proprietarii, despăgubiți. Restul încă așteaptă.