Negocieri de ultimă oră în PSD înainte de CEx. Tabarele pro-Dragnea și cele împotriva lui sunt egale

Agitație maximă în PSD înaintea marii întâlniri din partid, în care ar urma să fie cerută demisia lui Liviu Dragnea. Astăzi, au fost ședințe peste ședințe, la București și prin județe, iar unele organizații au ieșit public să spună că îl sustin pe Liviu Dragnea. Altele își mențin cererea ca Liviu Dragnea să plece de la conducere. Calculele în acest moment arată că taberele sunt sensibil egale, dar despre aproximativ 20 de organizatii nu se știe în ce direcție o iau. De pe margine, fostul președinte al partidului, Victor Ponta, aruncă în joc o fotografie în care Dragnea stă lângă Laura Codruța Kovesi.

Reacţii după scrisoarea în care trei lideri PSD îi cer demisia lui Liviu Dragnea de la conducerea partidului

Trei lideri ai PSD au semnat un act în care cer negru pe alb demisia lui Liviu Dragnea, considerat principalul vinovat pentru imaginea pe care o are acum partidul și pentru procentele pierdute în sondaje. Liderii PSD se vor reuni peste două zile în Comitetul Executiv Naţional. Cei trei semnatari sunt vicepreşedintele PSD Paul Stănescu, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, de Gabriela Firea, vicepreşedinte PSD şi primar general al Capitalei, de Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte PSD şi vicepreşedinte al Senatului.