Din culisele vizitei fulger efectuate de premierul Ucrainei, Denîs Șmîhal, în România. Vizita a fost secretă până când înaltul demnitar ucrainean a ajuns pe teritoriul țării noastre
Vizită la nivel înalt în România, ţinută secretă până în ultimul moment. Premierul Ucrainei a fost primit la Palatul Victoria de șeful Executivului, Marcel Ciolacu. Cei doi au convenit să dubleze cantitatea de cereale ucrainene care trece prin România, dar şi să deschidă un nou punct de trecere a frontierei la Sighetu Marmaţiei. Şeful Executivului de la Kiev a mulţumit României pentru antrenarea militarilor ucraineni, iar Marcel Ciolacu i-a cerut ca românii care trăiesc în Ucraina să aibă aceleaşi drepturi şi libertăţi ca minoritatea ucraineană din ţara noastră.

