Departamentul pentru situații de urgență
Direcţia Naţională Anticorupţie are deschise două dosare penale pentru abuz în serviciu în legătură cu autorizarea staţiei GPL din localitatea Crevedia. Iar în această dimineaţă anchetatorii DNA au ridicat documente de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dâmbovița în legătură cu controalele făcute la stația GPL din Crevedia.
Raed Arafat: Am reușit să salvăm mulți pentru că i-am dus dincolo de limita cordonului. Grăbirea introducerii roboților a dus la retragerea unei părți din pompieri. Dacă eram la nivelul 2015, ar fi fost o catastrofă
Invitat marți seară la Tema zilei, la TVR Info, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a dat detalii despre modul în care au acționat pompierii la Crevedia și despre momentele care au salvat vieți. El a subliniat și rolul important al tehnologiei în munca pompierilor. Concret, grăbirea introducerii roboților în apropierea focarului de la stația GPL a făcut ca pompierii să se retragă.
Un alt contingent de militari, specializat în stingerea incendiilor de pădure, a plecat către Franţa pentru a-și înlocui colegii
Un alt contingent de militari, specializat în stingerea incendiilor de pădure, a plecat către Franţa, duminică, pentru a-i înlocui pe colegii pre-poziţionaţi pe teritoriul acestei ţări, a informat IGSU.
A doua navă multirol pentru situații de urgență a fost lansată la apă. Arafat: Este un început de drum. Personalul va trebui să facă foarte multă pregătire și exerciții
A fost lansată la apă cea de-a doua navă multirol, capabilă să desfășoare operațiuni de intervenție în cazul situațiilor de urgență pe mare, inclusiv stingerea incendiilor.
Prima intervenție a pompierilor români dislocați vineri în Grecia. Misiunea este în zona Kouvaras, unde a izbucnit un incendiu violent de vegetație
Luni la prânz, pompierii români dislocați în Grecia au primit de la ofițerul de legătură al autorităților elene misiunea de a se deplasa în zona Kouvaras, estul Atticii, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată. Potrivit presei elene, flăcările sunt puternice în zonă, iar vântul suflă cu putere. 32 de pompieri români, cu 4 autospeciale de stingere, o autocisternă de 30 de tone cu apă și două autospeciale de teren au pornit spre locul incendiului.
Săptămâna Protecției Civile - un maraton de informare privind modul de acțiune la dezastre. Miercuri vor fi testate din nou sistemele de alarmare
Salvatorii SMURD predau în acest sfârşit de săptămână, în fața Ministerului de Interne, cursuri despre cele mai noi tehnici de prim ajutor și reguli de prevenție în caz de dezastru. De luni, vor porni prin țară, în caravana "Fii pregătit". În plus, de miercuri, 1 martie, sirenele din toată ţara vor răsuna din nou. Pentru început, va fi testată aparatura. În paralel, populaţia va fi instruită cum să reacţioneze în cazul unui cutremur sau ce măsuri de prevenţie să aplice.
Directorul INFP, după cutremurul de 5,7 din Gorj: E o surpriză că zona respectivă s-a activat. Șeful DSU, Raed Arafat: Efecte în 6 localități din 3 județe, 2 răniți. Sistemul Energetic Național, fără probleme
Două persoane au fost rănite ușor la Târgu Jiu, în urma cutremurului produs la ora 15.16. Au fost înregistrate efecte în 6 localități din 3 județe - Gorj, Dolj și Mehedinți. Au fost înregistrate peste 50 de apeluri de urgență prin 112, care s-au referit la fisuri sau la elemente de construcție căzute. Imediat după producerea seismului de 5,7 magnitudine, a fost activată grupa operativă la nivelul Ministerului Afacerilor Interne.
România mai trimite în Turcia o echipă de salvatori. Raed Arafat: Până acum au salvat trei persoane și lucrează de ore pentru scoaterea unui adolescent de 16 ani. Încă este în viață, este o cursă contracronometru
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis suplimentarea asistenței internaționale pentru Turcia cu încă o echipă RO-USAR de căutare-salvare. Despre reușitele salvatorilor români, dr. Raed Arafat, șeful DSU, a spus că până acum au reușit scoaterea la lumină a trei persoane și se luptă pentru salvarea unui adolescent de 16 ani.
Președintele Klaus Iohannis transmite condoleanțe după seismul devastator de luni dimineață, soldat cu mii de morți în Turcia și Siria
"Gândurile noastre sunt alături de victime și de familiile acestora după cutremurul devastator care a lovit Turcia și Siria", a transmis președintele României, Klaus Iohannis, prin intermediul rețelelor de socializare.

