EXCLUSIV. 126 de localități din România au fost abandonate. Depopularea masivă este o problemă pentru țara noastră

În România sunt 126 de localităţi care au fost abandonate. Acestea au cod poştal şi există, în continuare, în evidenţele administrative. Autorităţile se tem că, din cauza depopulării masive, după recensământul de anul viitor vor constata că numărul aşezărilor părăsite este, de fapt, mult mai mare. Ba chiar vom ajunge să vorbim de mici oraşe pustiite pentru că anual emigrează peste 200.000 de români. Adică populaţia unui oraş precum Brăila.

Cei 13 locuitori ai unui sat izolat din Hunedoara au parcurs 2 km până la secția de vot

După o oră de mers chinuit cu maşina, pe un drum de pământ de peste 15 km, se dezvăluie primele gospodării din satul hunedorean Ursici. Sunt case mici de lemn, răsfirate pe creste, înconjurate de ţarcuri din lemn. La Ursici nu exista biserică, magazine sau dispensar, iar şcoala a fost închisă la sfârşitul anilor 2.000, pentru că mai erau doar patru elevi. Dar la Ursici există secție de votare.