Ministrul Justiției a avut discuții cu directorii de penitenciare. Tudorel Toader: Joi au fost eliberați 529 de deținuți

529 de deţinuţi au fost eliberaţi joi seară din penitenciare. A intrat în vigoare legea potrivit căreia deţinuţilor li se scad 6 zile din pedeapsa pentru fiecare 30 de zile petrecute în condiţii proaste după gratii. Alţii peste 3000 de deţinuţi se pregătesc să iasă în săptămânile următoare. Şi nu e tot! Foştii deţinuţi, care au procese la CEDO, ar putea primi chiar bani ca o compensaţie pentru fiecare zi petrecută în penitenciar în condiţii proaste.

Ministrul Justiției a solicitat hotărârile de amânare a liberării condiționate pentru toți deținuții

Ministrul Justiţiei verifică eliberările condiţionate. Tudorel Toader a anunţat pe Facebook că vrea să afle de ce judecătorii refuză eliberarea condiţionată a unor deţinuţi şi a cerut de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor toate deciziile pentru a le compara. Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Penitenciare îl acuză pe ministru că sare în apărarea infractorilor.