DIICOT
Șeful Bazei de Administrare și Deservire din cadrul Jandarmeriei Române, Marian Corcodel, a fost arestat preventiv, în dosarul de cămătărie și șantaj.
Percheziții DIICOT la Jandarmeria Română într-un dosar de camătă şi delapidare
Procurorii DIICOT au percheziţionat sediile din Băneasa ale Jandarmeriei Române. Au strâns probe, iar peste 30 de persoane urmează să fie audiate într-un dosar care vizează infracţiuni de camătă şi delapidare.
Reţinuţi pentru trafic cu minore. Doi soţi din Iaşi sunt suspectaţi că exploatau sexual tinere
Doi ieşeni, soţ şi soţie au fost reţinuţi de procurorii DIICOT. Ei sunt suspectaţi de proxenetism şi trafic cu minori. În dosar au mai fost audiate trei persoane care sunt cercetate în stare de libertate.
Caz ca în filmele cu mafioți. Compania unor olandezi a fost preluată ilegal de un italian
DIICOT face, vineri, 13 percheziții la o companie din Brăila. 16 persoane vor fi aduse la audieri. dintre acestea 12 sunt puse sub acuzare. Este vorba despre o companie a unor cetățeni olandezi, Tebu Invest Consult. Compania are doua ferme de porci în Tufești, județul Brăila.
Șefii unei rețele de trafic de persoane, arestați. Tinerele erau atrase prin metoda "loverboy"
Traficanți de carne vie, arestați la o zi după nuntă. Cei doi, soț și soție, coordonau o rețea de trafic de persoane ce se întinde pe teritoriile mai multor țări din Europa.
Suspect de terorism prins în Argeș. Românul ar fi pregătit un atentat la o bază militară din țară
Un bărbat de 39 de ani din județul Arges ar fi aderat la gruparea Stat Islamic și ar fi pregătit un atentat la o bază militară din țară. Era însă monitorizat de autorități, iar joi a fost reținut de procurorii DIICOT din Piteşti și dus la audieri. Anchetatorii au efectuat trei percheziții domiciliare în Argeș pentru prinderea lui Cătălin Ionuţ Bălan, de 39 de ani. Sub numele "Ibrahim", românul ar fi monitorizat mai multe obiective militare din țară.
Traficanţi de cannabis, ridicaţi în Timiş. Gruparea vindea droguri în discoteci de la sate, inclusiv copiilor
Mai mulţi traficanţi de droguri, care aveau inclusiv minori printre clienţi, au fost ridicaţi în această dimineaţă de mascaţi în judeţul Timiş. Liderul grupării avea acasă zeci de ghivece cu plante de cannabis. Marfa era distribuită în special în discotecile de la sate.
Contrabandă cu țigări în Maramureș. Polițiștii au făcut 10 percheziții în mai multe localități
Caz de contrabandă masivă cu țigări în Maramureș. Polițiștii au descins dimineață în mai multe localități unde s-au adus țigări din Ucraina cu ajutorul a zeci de complici.
Suspecții de pornografie infantilă din Timișoara, ridicați de mascați și duși la audieri
O știre care trebuie să-i pună în gardă pe părinții copiilor minori! Trebuie să le explice că beneficiile internetului vin la pachet cu mari pericole! Iata încă o dovadă: în Timișoara, mai mulți tineri sunt bănuiți de pornografie infantilă, şantaj și constituire de grup infracțional organizat. Polițiștii le-au bătut la ușă, după ce i-au filat timp de câteva luni.

