Dinamo
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Eugen Neagoe, a suferit un infarct ventricular minor în timpul partidei cu Universitatea Craiova, din cadrul etapei a II-a a Ligii I. Medicii de pe ambulanţa aflată la Arena Naţională au intervenit imediat pentru a-i acorda primul ajutor. Tehnicianul a fost transportat la spital. Din informațiile obținute de presă, el are nevoie de un stent pe artera femurală.
Eugen Neagoe: "Nu am regretat niciun moment că am venit la Dinamo! Meciul cu Craiova nu este unul special"
Eugen Neagoe a declarat sâmbătă că nu a regretat niciun moment că a venit la Dinamo, chiar dacă îi este greu să gestioneze situaţia la echipa din Ştefan cel Mare, după meciul pierdut cu 5-0 în etapa trecută, contra Viitorului lui Hagi. Atunci, partida a fost întreruptă de suporterii intraţi pe teren. Florin Prunea este de părere că aceştia nu vor crea incidente la meciul cu Universitatea Craiova.
Ultimul test pentru Dinamo, înainte de începerea Ligii I! “Câinii” au remizat cu nou-promovata Chindia Târgovişte, 2-2
Dinamo a terminat la egalitate meciul cu nou promovata Chindia Târgovişte, 2-2. Ultimul amical al “câinilor” înainte de startul Ligii 1 s-a jucat la baza de pregătire de la Săftica.
Dinamo-Steaua 3-3, dar la Old Boys. Ioan Andone & Friends, meci amical la TVR 1, urmat de o licitație caritabilă
Andone și-a sărbătorit 40 de ani de la debutul în Liga 1 cu un Dinamo-Steaua al legendelor. Mircea Lucescu și Victor Pițurcă au antrenat cele două echipe. Meciul a fost transmis de TVR 1.
Instanța i-a contopit lui Cristi Borcea cele două pedepse primite în Dosarul Transferurilor și în cel privind plajele retrocedate
Cristi Borcea ar putea fi eliberat în scurt timp din penitenciar. Instanța i-a contopit cele două pedepse primite în Dosarul Transferurilor și în cel privind plajele retrocedate. Judecătorii au stabilit că Borcea trebuie să execute 7 ani și 6 luni.
Dinamo-FCSB 1-1. Este a treia remiză consecutivă între cele două rivale. Oaspeții au evoluat aproape o repriză cu un jucător în minus
Dinamo și FCSB au remizat în cel de-al 174-lea derby! "Câinii" au jucat cu un om în plus aproape o repriză, după eliminarea lui Gnohere.
Haos la Dinamo după înfrângerea cu Viitorul. Suporterii au forţat gardul și au vrut să îi ceară socoteală patronului Negoiţă
Fanii lui Dinamo au răbufnit după umilinţa cu Viitorul (0-4) şi au încercat să intre peste jucători şi conducere la vestiare. Miriuţă şi-a desfiinţat jucătorii şi a confirmat escapadele despre care s-a vorbit presă.
Întâlnire între oficialii lui Dinamo şi ministrul de Interne. Mutu: Dinamoviştii să aibă încredere, pentru că vom avea stadion
Dinamoviştii cer o soluţie pentru stadionul din „groapă”! Au venit să le ceară autorităţilor să rezolve de urgenţă situaţia aberantă în care se află centrul sportiv din Ştefan cel Mare.
VIDEO. “Câinii”părăsesc Europa: Athletic Bilbao - Dinamo 3-0
Dinamo a pierdut clar returul cu Athletic Bilbao, de pe San Mames, 3-0, şi îşi încheie aventura în Europa League. În tur, cele două echipe încheiaseră la egalitate, 1-1.

