Furtuni puternice și inundații în vestul țării. O femeie și doi copii au fost evacuați din calea apelor

Canicula a făcut loc furtunilor violente în multe județe. Meteorologii au emis în câteva ore un lung şir de avertizări cod roşu de ploi și vijelii, inclusiv în zone unde inundațiile au făcut prăpăd, așa cum s-a întâmplat în Alba. Și în Cluj-Napoca a plouat torențial aseară, iar rafalele de vânt au doborât copaci și acoperișuri. Doi oameni au ajuns la spital, cu răni ușoare, după ce au fost loviți de obiecte smulse de vijelie.

Cod galben şi cod portocaliu de caniculă şi furtuni în mare parte din ţară. Vreme călduroasă în Bucureşti, ploi torenţiale, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de vreme instabilă, coroborate cu episoade de caniculă, ce vizează cea mai mare parte din ţară. În Bucureşti, vremea se va menţine călduroasă în următoarele zile, caniculară în timpul după-amiezelor, dar se vor semnala şi ploi torenţiale, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Furtuni violente, după valul de caniculă din vestul țării

Furtunile violente au făcut prăpăd în vestul țării, după valul de caniculă. Multe localități au fost aseară sub Cod Roșu de vijelie. Populația a fost avertizată prin sistemul RO ALERT să se adăpostească. Vântul a pus la pământ acoperișuri, copaci și stâlpi de electricitate. Și astăzi, până la ora 23, aproape toată țara este sub Cod Portocaliu de vijelii, grindină și ploi torențiale. Cantitățile de apă pot depăși 70 de litri pe metru pătrat, iar rafalele de vânt vor atinge chiar și 100 de kilometri pe oră.

Cod portocaliu de vijelii în 32 de judeţe până sâmbătă seara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă o avertizare Cod portocaliu de vijelii puternice, grindina şi ploi abundente pentru 32 de judeţe, valabilă pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 23:00, precum şi o informare de instabilitate atmosferică şi cantităţi de apă însemnate, valabilă de sâmbătă, ora 23:00, până duminică la ora 21:00.

Vreme instabilă în Bucureşti cu ploi torenţiale, vijelii şi grindină, până duminică seara

Vremea va fi instabilă în Bucureşti, sâmbătă şi duminică, cu ploi torenţiale, vijelii şi grindină, mai ales după-amiaza şi seara, în timp ce disconfortul termic se va menţine ridicat chiar dacă temperatura nu va depăşi 32 de grade Celsius, potrivit prognozei speciale pentru municipiul Bucureşti, valabilă în perioada 26 iunie, ora 12:00 - 27 iunie, ora 21:00.