Ex-primarul din Beiuș, trimis în judecată. Este acuzat că ar fi finanțat ilegal clubul de fotbal al orașului. Prejudiciul cauzat bugetului local, peste 3,4 milioane de lei

Fostul primar din Beiuș, Adrian Nicolae Domocoș, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, fiind acuzat că ar fi finanțat ilegal clubul sportiv Club Fotbal „Bihorul” Beiuș, a cărui președinție a deținut-o în perioada în care a aprobat finanțările. Prejudiciul produs Primăriei se ridică la peste 3,4 milioane de lei.

Un director din Ministerul Educației, arestat preventiv 30 de zile, pentru că ar fi luat mită ca să atribuie un contract de construire a unei grădinițe

Horia Palmer-Hîrtopanu, director al Unității de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare din cadrul MEN, este urmărit penal de DNA și reținut 24 de ore pentru că ar fi pretins și primit aproximativ 344.000 de euro, de la administratorul unei firme, în schimbul unui contract de construire a unei grădinițe. Ulterior, Tribunalul Brașov a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Șefă de serviciu din Ministerul Agriculturii, sub control judiciar. DNA o acuză că ar fi luat mită de 36 de ori, pentru a elibera niște avize. În total, ar fi cerut 67.000 de lei și un laptop

Șefa unui serviciu din cadrul Ministerului Agriculturii este urmărită penal de procurorii anticorupție, după ce ar fi cerut și primit mită în valoare de 67.000 de lei și un laptop, pentru a aviza o alocare de fonduri pentru o direcție județeană pentru agricultură. Funcționarii acestei direcții aveau nevoie de bani pentru a cumpăra mașini, stații de lucru, imprimante, telefoane și obiecte de birotică. Șefa serviciului în cadrul Direcției Generale Buget Finanțe și Fonduri Europene a fost pusă sub control juciar pentru 60 de zile, precizează DNA.

Primarul Robert Negoiță, trimis în judecată de DNA. Sunt vizate contractele de salubritate cu Rosal. Prejudiciul estimat de procurori, peste 578 de milioane de lei

Primarul Sectorului 3 Robert Negoiță a fost trimis în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat de abuz în serviciu, instigare la infracțiunea de abuz în serviciu și complicitate la fals intelectual. Alături de el au mai fost deferite judecătorilor alte opt persoane, directori și funcționari din Primărie, dar și firma ROSAL.