Donald Trump, în mijlocul trupelor americane staționate în Irak: Statele Unite nu pot continua să fie jandarmul lumii

Președintele Donald Trump, împreună cu soția sa Melania, și-au făcut apariția pe neașteptate în mijlocul trupelor americane staționate în Irak. A fost prima vizită făcută de liderul de la Casa Albă într-o zonă de conflict, după aproape doi ani de la preluarea mandatului. Printre mesajele transmise cu această ocazie de Trump a fost și cel că "Statele Unite nu pot continua să fie jandarmul lumii".

Bărbații ruși cu vârste între 16 și 60 de ani nu mai au voie să intre în Ucraina

Tensiunea dintre Kiev și Moscova este în creștere după ce Rusia a confiscat trei vase ucrainene și a arestat 24 de marinari. Autoritățile de la Kiev au interzis, de astăzi, intrarea bărbaților ruși în Ucraina, de teama unor provocări. La rândul său, Uniunea Europeană a anunțat că ia în calcul adoptarea unor sancțiuni suplimentare la adresa Rusiei.

Trump anulează întâlnirea cu Putin. Președintele SUA cere eliberarea navelor și a marinarilor ucraineni

Întâlnirea Donald Trump - Vladimir Putin a fost anulată. Cei doi ar fi trebuit să se întâlnească în Argentina, la summitul G20. Cu puțin timp în urmă, Trump a anunțat pe Twitter că, din cauza crizei din Ucraina, a decis să anuleze întâlnirea. La Kiev, autoritățile introduc noi restricții. Paza de frontieră lasă să intre în Crimeea doar cetățeni ucraineni. Tonul este din ce în ce mai răstit în schimbul de replici dintre Kiev şi Moscova. În plină criză a navelor ucrainene capturate de ruşi, Ucraina cere sprijin de la NATO şi Uniunea Europeană.

Riscul unui nou Război Rece. Relațiile dintre SUA și Rusia sunt extrem de tensionate

Omenirea traversează una dintre cele mai periculoase perioade după Războiul Rece, iar Moscova și Washingtonul nu dau semne că relația dintre cele două mari puteri s-ar putea îmbunătăți. Cel puțin nu în viitorul apropiat. Iar incidentele care pot provoca o criză majoră sunt tot mai dese. Ce s-ar putea întâmpla ne spune Dragoș Tăbăran.