Donald Trump
Președintele american Donald Trump a decis creșterea bugetului militar, așa cum a promis în campania electorală. Măsura permite, printre altele, revitalizarea avioanelor marinei scoase din uz.
O nouă criză se conturează la graniţa sudică a Statelor Unite: sute de imigranţi au ajuns la frontieră şi cer azil
Acţiunea este una deliberată şi are loc în contextul în care administraţia de la Washington este vehement împotriva imigraţiei. Donald Trump vede gestul ca o ameninţare la adresa securităţii naţionale.
Glume controversate la Washington. Monologul actriței Michelle Wolf a divizat Dineul Corespondenților la Casa Albă
Sfârșitul săptămânii a reunit la Washington jurnaliști și politicieni pentru o seară relaxantă cu ocazia evenimentului anual Dineul Corespondenților la Casă Albă. De această dată însă, atmosfera a fost mai puțin jovială, iar principala vinovată este, în opinia unora, umorista Michelle Wolf, ale cărei glume nu au fost gustate.
Mogherini i-a asigurat pe palestinieni că niciun stat al UE nu îşi mută ambasada la Ierusalim (ambasador palestinian)
Niciun stat membru al Uniunii Europene nu îşi va muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim, l-a asigurat şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, pe ambasadorul palestinian pe lângă UE, Abdul Rahim Farra, conform unei declaraţii dată sâmbătă de acesta din urmă postului Vocea Palestinei şi preluată de agenţia palestiniană de presă WAFA, transmite Agerpres.
Statele Unite, gata să mute ambasada la Ierusalim. Președintele Trump ar putea participa la inaugurare pe 14 mai
Statele Unite ale Americii vor avea, luna viitoare, ambasada mutată de la Tel Aviv la Ierusalim. Preşedintele Donald Trump a anunţat că ar putea participa la inaugurare. Proiectul a fost evaluat la un miliard de dolari, dar va costa mai puţin.
Angela Merkel s-a întâlnit cu Donald Trump la Casa Albă. Primire călduroasă, fără concesii vizibile
Cancelarul german a fost primit la Casa Albă cu un sărut pe fiecare obraz. O vizită de lucru flash a Angelei Merkel, care a venit imediat după cea de 3 zile a președintelui Franței. Unele subiecte discutate cu președintele Donald Trump au fost comune, iar evaluarea rezultatelor este în curs.
Angela Merkel la Casa Albă. Discuții cu Donald Trump despre taxele vamale și securitate
Cancelarul german Angela Merkel, a fost primită, vineri, la Casa Albă, de preşedintele Donald Trump cu un sărut pe fiecare obraz. Pe agenda celor doi se află acordul cu Iranul și tarifele majorate pentru importurile europene de oțel și aluminiu, dar și delicata chestiune a măririi contribuției germane la NATO, așa cum cere președintele american, încă de la începutul mandatului.
Lux şi eleganţă la Casa Albă. Dineul în cinstea soţilor Macron, primul dineu de stat din mandatul Trump
Lux şi bun gust - sunt cuvintele cel mai des folosite de ziarişti în relatările privind dineul de la Casa Albă, pe care soţii Trump l-au dat în onoarea preşedintelui francez, Emmanuel Macron, şi a soţiei sale, Brigitte. Este prima vizită de stat din mandatul lui Donald Trump.
Dispută diplomatică între Rusia și Occident. Moscova, acuzată că blochează accesul experților la Douma
Războiul declarațiilor dintre Rusia și Occident continuă. Moscova avertizează că haosul amenință sistemul internațional, în timp ce Occidentul o acuză că blochează accesul experților internaționali în Douma, orașul supus atacurilor chimice. Vizita acestora, care trebuia să aibă loc astăzi, a fost amânată. În zonă au reînceput luptele între armata guvernamentală și rebelii islamiști.

